Orașe de top din Spania și Portugalia

.

Una dintre cele mai ofertante regiuni europene de vacanță este Peninsula Iberică, mărginită de Marea Mediterană și de Oceanul Atlantic, oferindu-ți o coastă splendidă pe care să te bucuri de soare. Orașe încărcate de istorie, peisaje fantastice și o sumedenie de atracții și activități te așteaptă într-un circuit de neuitat prin Spania și Portugalia.

Europa Travel vine cu o invitație de nerefuzat pentru toți cei care își doresc să exploreze orașe europene populare precum Barcelona, Madrid, Lisabona sau Porto, printr-un program pe gustul tuturor, presărat cu toate ingredientele unei vacanțe de poveste. Profită și de o ofertă specială, valabilă pentru locuri limitate – excursia la Gibraltar, până în cel mai sudic punct, Punta Europa.


Spania în toată noblețea sa

Una dintre cele mai populare destinații de vacanță din lume, Spania primește în fiecare an peste 75 de milioane de vizitatori, atrași de multitudinea de atracții cu care îi așteaptă. Explorează cele mai frumoase orașe spaniole și savurează bunătățile locale, precum paella cu fructe de mare, pe lângă care merge perfect o sangria rece.

Vizitează Sagrada Familia, din Barcelona, unul dintre cele mai importante simboluri ale Spaniei, un edificiu de cult magnific, faimos pentru faptul că, desi construcția sa a fost începută tocmai în anul 1883 de către marele Antoni Gaudi, aceasta încă nu este încheiată.


Printre cele mai pline de inspirație peisaje pe care le vei descoperi în Spania se regăsește și cel de la Alhambra, o superbă cetate maură, așezată pe un deal deasupra Granadei. Admiră mozaicurile sale frumoase, fântânile din marmură și câteva dintre cele bine conservate exemple de arhitectură islamică din lume. Capitala Spaniei, Madrid, este și ea cunoscută pentru minunatele galerii de artă și muzee, care expun opere faimoase în întreaga lume, așa cum este Muzeul Prado, unul dintre cele mai mari și importante din Europa.

Vizitează și Cordoba, care adăpostește unul dintre cele mai grandioase construcții ale Spaniei, Catedrala Mezquita, un exemplu fin de complexitate a arhitecturii islamice și de influență maură asupra sudului țării. Tot din același registru, descoperă și în Sevilla cea mai mare biserică gotică din lume, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de o altă atracție superbă, Palatul Alcazar, construit de regii mauri. De altfel, acesta din urmă încă este folosit de familia regală, făcându-l cel mai vechi palat regal încă folosit din Europa.


Familia regală spaniolă folosește pentru ocazii oficiale și Palatul Regal din Madrid, cel mai mare de acest fel din Europa de Vest, o construcție extraordinară în stil baroc, ce nu este protejat de o poartă uriașă, facilitând accesul vizitatorilor.

La pas prin zonele idilice ale Portugaliei

Deși nu are aceleași dimensiuni ca Spania, și Portugalia adăpostește numeroase atracții: de la istoria bogată la arta inovatoare, de la priveliștile uimitoare la localnicii relaxați și prietenoși. Capitala Lisabona este cea mai importantă destinație de vacanță și are puterea să te cucerească de la prima vedere. Drumurile înguste îți poartă pașii spre locuri fermecătoare, baruri din care răsună melodiile fado. Delectează-te cu faimosul bacalhau, fel tradițional de mâncare ce constă în cod uscat și sărat, iar pentru desert savurează faimoasele pasteis de nata. Explorează cartierul modern Chiado, care adăpostește cea mai veche librărie din lume, în timp ce Bairro Alto te așteaptă să petreci până noaptea târziu.


Porto, al doilea oraș ca mărime din Portugalia, se aseamănă destul de mult cu Lisabona, mai ales la clădirile vechi, pline de culoare, întinse de-a lungul străzilor ce urcă și coboară pe dealurile orașului. În timp ce capitala te cucerește cu strălucirea și lumina soarelui ce te copleșește, Porto se mândrește cu a sa cultură, prezentă la fiecare pas. Faimoasele plăci azulejos transformă zidurile orașului în adevărate opera de artă.

Vizitează numeroasele palate medievale și catedrale, numai bune să îți facă poftă de mâncare, mai ales că bucătăria portugheză este una dintre cele mai bune din Europa, la care te acompaniază de minune vinul de Porto.


de Geanina Ichim

Vezi şi 10 mâncăruri pe care să le încerci când ești în Portugalia!

Sursa foto: pixabay.com

Circuite 2018

Circuit Spania – Portugalia – Tarif: 899 Euro/persoana, 12 nopti de cazare cu mic dejun la hoteluri de 2*-3*, transport avion, autocar local pentru realizarea itinerariului, asistenta turistica. *Oferta speciala: Bonus excursia la Gibraltar in valoare de 40 euro/persoana, pentru ultimele 5 locuri! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.