Aţi ascultat aceste cântece ultracunoscute de nenumărate ori şi, totuşi, n-aţi reuşit să înţelegeţi versurile? Nu e vina voastră! Sunt, pur şi simplu, cuvinte inventate, cu rezonanţă asemănătoare unor limbi de circulaţie internaţională. Melodia cântată de Chaplin în filmul „Timpuri noi mă bântuie de decenii bune, adică de pe vremea în care Internetul exista doar în volumele Sci-Fi, dar până de curând n-am găsit timp să aflu în ce limbă erau versurile. Între timp, m-am edificat, sunt mult mai multe cântece în limbi care de fapt nu există.
- „Titine – Charlie Chaplin
În 1936, în filmul „Timpuri noi, vocea lui Chaplin se poate auzi după două decade de muțenie. El cântă melodia „Titine (compoziție Leo Daniderff, interpretare celebră Yves Montand) cu versuri compuse de el însuși, o delicioasă improvizație cu rezonanțe franco-italo-esperanto-englezești. Ele sună cam așa: Se bella giu satore/ Je notre so cafore/Je notre si cavore/ Je la tu la ti la twah. Lo spinash o la bouchon/ Cigaretto Portobello/ Si rakish spaghaletto/ Ti la tu la ti la twah. Senora pilasina/Voulez-vous le taximeter/ Le zionta su la seata/Tu la tu la tu la wa’.
- „Prisencolinensinainciusol – Adriano Celentano
Piesa datează din 1972 și a fost celebră pe tot mapamondul („Gangnam Style de azi e dovada cea mai concretă că poți fi faimos și dacă lumea nu înțelege ce cânți). Celentano nici măcar n-a scris versurile, cântărețul italian le-a făcut doar să sune într-un soi de engleză.
- „Aniron – Enya
Artista irlandeză interpretează pe coloana sonoră a „Stăpânului inelelor în limba elfilor, sindarina inventată de savantul J.R. R. Tolkien. Enya știe și loxiană, născocită de Roma Ryan, pe care cântă în 2005, pe albumul „Amarantine. Aniron se traduce prin „visez și se găsește în chiar primele versuri ale superbei piese: „I môr henion i dhu:/Ely siriar, êl síla/ Ai! Aníron Undómiel.
- „Broasca țestoasă – Radu Gheorghe
Simpatica piesă, o spectaculoasă lecție de dicție melodioasă, are versuri în română („Am ani o mie, asta-i tot/Şi vin asupră-mi alţii/ Sub Teobald, regele got/ Crescui în rezervaţii. Atâtea-au fost în aceşti ani/ De care nu ştiu boabă/ Acum expusă-s pentru bani/ La moşi într-o tarabă. Stafia morţii nu-mi dă ghes/Nu-i ştiu temuta coasă/Sunt broasca ţest… sunt broasca ţest…Sunt broasca ţestoasă), mai puțin refrenul, care e, fără doar și poate, în idiomul țestoaselor și pe care îl transcriu urechist: „Hai-li, hai-lo/Ciumdabîrligo laga lo….
- „Kobaia iss Deh Hundin – Magma
Trupa franceză de rock progresiv, înființată în 1969, a avut în compozitorul și bateristul Christian Vander un vizionar, care a zămislit kobaiana, de pe planeta omonimă. Preia din lirica acestui idiom: „E wilehnd/ E do wi sun wilehnd/e Rewi leh wi soi rewi leh….
HORIA GHIBUTIU