Se lansează “Eroul discret”, cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa

.

Primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010, Eroul discret', va fi lansat miercuri, 22 ianuarie, ora 19, la librăria Humanitas (Cişmigiu).

 


„Un roman de mare forţă, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru eliberat de dictaturile militare; aici Piura şi Lima, orașele predilecte ale lui Vargas Llosa, nu sunt spaţii fizice, ci teritorii ficţionale locuite de personaje ivite din imaginaţia rodnică a scriitorului.

 

Cu Eroul discret, romancierul revine la temele lui obsedante: iubirea, libertatea, politica. Povestea are doi protagonişti, cu două vieţi oarecum paralele, care se încrucișează într-o bună zi, pe neașteptate. Felícito Yanaqué și Ismael Carrera, doi bărbaţi cărora viitorul nu pare a le pregăti surprize, ajung într-un moment de cumpănă al existenţei.


 

 

 

 

 

 

Un roman marca Mario Vargas Llosa, scris impecabil, alert, ludic, inteligent, din galeria marilor romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată şi Premiul Nobel pentru literatură. (Marin MĂLAICU-HONDRARI)