Scăldată de razele prietenoase ale soarelui, mai bine de 300 de zile pe an, Rhodos este un loc încărcat de istorie, dar şi una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă. Rezonanța numelui provine în mare măsură și de la Colosul din Rodos, o statuie ridicată în jurul anului 290 î.Hr, ce măsura 34 de metri și-l reprezenta pe zeul Helios, considerată una dintre minunile lumii antice.
Peisaje fantastice şi oraşe încărcate de poveste
Rhodos este un ținut dăruit din plin de zei. Dacă alegi să-ți petreci vacanța pe această insulă din Marea Egee, ai ocazia să vizitezi atât un litoral splendid, cât și o zonă muntoasă, al cărei apogeu este atins de vârful Atavyros (1.215 metri).
Capitala poartă acelaşi nume și este compusă din trei părți. Partea modernă are o arhitectură contemporană cu clădiri ridicate în secolul XX. Cea antică se mândrește cu o istorie încărcată, fiind fondată în anul 408 î.Hr. Aici se găsesc templele închinate zeilor Apollo, Atena și Zeus, stadionul Gymnasiumul și Teatrul Antic. Iar cea medievală este împrejmuită de ziduri fortificate, de palate și hanuri ridicate de Cavalerii Cruciați.
Plaje exotice şi atracţii cât pentru o viaţă
Rhodos a fost binecuvântată cu o climă blândă, care a permis dezvoltarea unei vaste vegetații ce dă o culoare deosebită insulei și se îmbină perfect cu plajele ce sunt luate cu asalt, de aproximativ un milion de turiști, anual. Excepțională este plaja Pefkos, cu un nisip fin-auriu, scăldat de o apă care-și schimbă nuanțele pe parcursul zilei.
Insula este extrem de ofertantă. Printre obiectivele de neratat sunt Valea Fluturilor, satul Triada, lânga anticul Lalyssos, pe vârful Filerimos, ruinele templelor lui Atena şi Zeus, Kameiros (Kamiros) şi ruinele orașului Dorian Kalithea, cu băile termale.
de Geanina Ichim
Sejur Rhodos https://www.christiantour.ro/pachete/oferta/miraluna-garden-charter-avion-rodos-bucuresti-2016
Hotel Miraluna Garden 3*+ – de la 327 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.