Insula Corfu este destinaţia care a vrăjit de-a lungul timpului artişti, poeţi şi regi, portul care a legat estul de vest şi locul care i-a oferit adăpost lui Ulise, eroul lui Homer, care a fost ales de Poseidon pentru a se lăsa în voia pasiunii pentru Amphitriti. Chiar și astăzi, superb insulă continuă să primească şi să inspire vizitatori din toate colţurile lumii, deorece Corfu este locul care îţi trezeşte simţurile şi îţi reîmprospătează mintea.
Insula plină de peisaje şi atracţii splendide
Descoperă una dintre cele mai fermecătoare insule greceşti, ce abundă în frumuseţi naturale, o floră impresionantă, poteci înguste printre copaci maiestuoşi şi plantaţii de măslini, vestigii istorice şi sate medievale, biserici bizantine, o varietate de plaje exotice scăldate de ape de cristal şi cochete taverne tradiţionale.
Cu apele sale curate, de un turcoaz ireal, înconjurate de o vegetaţie luxuriantă, plajele din Corfu atrag în sezonul estival numeroşi turişti care vin aici să se relaxeze şi să se bucure de oferta impresionantă de sporturi nautice. Cele mai vizitate staţiuni greceşti de pe insulă sunt Pelekas, Agios Gordis şi Glyfada, iar topul este susţinut de Paleokastritsa, cea mai renumită din Corfu.
Staţiune plină de farmec
Paleokastritsa este cea mai faimoasă stațiune a insulei Corfu, situată la aproximativ 25 km de capitală, şi oferă o vedere uluitoare asupra golfului albastru, plus şase plaje cu nisip şi pietriş împrăştiate peste tot în jurul zonei, înconjurate de plantaţii de măslini ce creează un adevărat tablou natural.
Denumirea staţiunii desemnează vechea cetate’, care te duce cu gândul la locul unde se găsea un castel, iar astăzi se află Mănăstirea Fecioarei, care domină întregul sat şi care adăposteşte o colecţie interesantă de icoane bizantine şi cărţi poştale. Aşezarea în sine mai păstrează încă din farmecul său tradiţional şi în acelaşi timp s-a dezvoltat suficient încât niciunui turist să nu-i lipsească nimic pe timpul şederii aici, fie că este vorba de locuri de cazare, baruri sau restaurante.
De Geanina Ichim
Sejur Corfu http://europatravel.ro/sejururi/pachet/sejur-avion-corfu-grecia/aparthotel-porto-marina/403/5068
Aparthotel Porto Marina 2*- de la 341 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.