(P) Vacanţă plină de activităţi şi distracţie, în Albena

.

Albena, situată pe litoralul Mării Negre, este una dintre cele mai pitoreşti staţiuni de la vecinii bulgari, foarte apreciată deopotrivă de români şi de alţi turişti străini, care vin aici să se bucure de plajele curate, cu nisip fin, apele limpezi, puţin adânci, ideale pentru familiile cu copii, şi de peisajele spectaculoase.

 


 

Excursii şi activităţi diverse, pentru toată familia

 

Aflată în imediata vecinătate a pădurilor răcoroase din Rezervaţia Baltata, Albena este locul perfect pentru o escapadă de weekend sau chiar pentru un sejur întreg plin de activităţi şi de idei de divertisment.

 

În plus, apropierea de Balcic, aflat la doar 12 km, şi de Varna, la 35 km, îţi oferă oportunitatea să porneşti în excursii interesante în care vei descoperi locuri absolut fantastice, încărcate de istorie şi peisaje uluitoare.


 

În afară de băile de soare, turiştii se pot bucura de asemenea de după-amieze răcoritoare într-una din sălile de sport din staţiune, fiecare după gustul şi pasiunile sale, de la volei la fotbal, baschet sau tenis.

 

Plaja nesfârşită a Albenei

 

Staţiunea Albena se mândreşte cu o fâşie lungă de plajă care se întinde pe o lungime de aproximativ 3.5 km şi cu o lăţime de până la 150 metri, care o face încăpătoare pentru toţi vizitatorii săi. Marea Neagră, cu maree mici şi intrarea lină în apă, este numai bună pentru copii, care se vor bălăci în apele sale calde cât este ziua de lungă.

 

Peisajul minunat şi plaja minunată te asigură că vei petrece o vacanţă completă relaxantă, alături persoana iubită, de cei mai buni prieteni sau de familie. În plus, cele mai multe hoteluri, din diverse categorii, pentru toate gusturile şi buzunarele, sunt situate în zona de parc şi pe malul mării, pentru a facilita accesul pe plajă şi în staţiune şi pentru a oferi privelişti desăvârşite asupra întregii regiuni.


 

De Geanina Ichim

 

Curse turistice cu autocarul – Litoral Bulgaria. Bilete incepand de la 12,50 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la numarul 7470. Detalii pe www.mementobus.com.