Smartphone-ul a devenit mai mult decât un accesoriu. Funcțiile acestuia trebuie să satisfacă cele mai exigente nevoi, lucru deloc imposibil pentru noul Huawei Mate 10 Pro.
Ne-am obișnuit ca vedetele pe care le vedem zi de zi la televizor sau despre care citim în paginile revistelor sau în social media să fie mereu „la datorie, în lumina reflectoarelor, așa că ne surprinde să aflăm că unele dintre ele se ocupă și de alte proiecte, ba chiar au business-uri de succes!
Două dintre acestea sunt Ana Morodan și Lucian Mîndruță. Vizibili în social media, implicați anual în zeci de inițiative eco și civice, cei doi au business-uri proprii de care se ocupă cu brio, chiar dacă nu ajung fizic, în fiecare zi, la birou. Cum reușesc să facă asta? Cu ajutorul tehnologiei și al unui smartphone de ultimă generație: Huawei Mate 10 Pro! „Sunt mai mobil decât media – și nu mă refer aici la turele de bicicletă, ci la cele de business și profesionale, în oraș. Tocmai de aceea caut tehnologie de drum lung și putere mare în ambalaje foarte portabile. Asta am descoperit în Huawei Mate 10 Pro. Ecran. Baterie. Inteligență. E atât de bun, încât încet-încet am început să renunț la laptop în favoarea telefonului. Are un ecran încăpător, mai ales că nu vreau să pun ochelarii tot timpul, este dotat cu Inteligență Artificială, astfel că mi-a învățat obiceiurile de utilizare și a eficientizat consumul în funcție de acestea.
Acum, bateria rezistă până la două zile, în condițiile în care dau peste 100 mailuri zilnic și sunt în permanență conectat la rețelele sociale. Dar asta din urmă o știați… mărturisește Lucian Mîndruță. La fel de conectată și dependentă de telefonul mobil este și Contesa Milenară.
Ana Morodan recunoaște că nu ar putea rezista fără telefonul mobil, mai ales că noul model Huawei îi îndeplinește toate dorințele. „Morodan Shop, precum și workshop-urile și proiectele GIN, CERC și MAP, pe care le organizez constant, reprezintă business-uri în paralel, în afara platformei mele online, însă recunosc că uneori sunt depășită de numărul de lucruri pe care îl am de făcut într-o zi. Iar seria Mate este cu adevărat un membru al echipei mele! Spun seria Mate pentru că, până de curând, am avut un smartphone Mate 9, pe care nu l-aș fi schimbat cu nimic dacă nu aș fi aflat că Mate 10 Pro va ajunge să mă „citească. Și treaba asta cu cititul mi se pare foarte chic. Nu citește mailurile în locul meu, dar deja știe când mă trezesc, când postez și când surprind fotografii, așa că eficientizează consumul de baterie în funcție de programul meu. Nu m-aș fi gândit vreodată că pot să uit de încărcător, dar și de fotograf pentru două zile, pentru că telefonul acesta, în afară că nu rămâne fără baterie, face niște fotografii mi-nu-na-tee!, spune Ana Morodan, iar noi o credem pe cuvânt.