Le-ai văzut, sunt peste tot! Deal of the day', Sales', Flash sales' au perioade când iau cu asalt toate magazinele fizice și cele online. Și există foarte puține lucruri care pot fi la fel de tentante precum acele semne colorate cu 50% OFF' din magazinele tale preferate.
Sezonul reducerilor vine din nou asupra noastră și este greu să reziști tentațiilor. Însă este cu adevărat inteligent să cumpărăm în timpul reducerilor? Vei afla în cele ce urmează care este ghidul unei shopaholice cu sfaturi despre ce este indicat să cumperi și ce trebuie să eviți.
#1. Fă o listă cu piesele vestimentare de care ai nevoie
Oricât de rudimentar ar părea, o listă de cumpărături este cel mai bun sfat pe care ți-l poate oferi o persoană dependentă de shopping. Cu atât de multe produse care să te ispitească, simțurile tale s-ar putea să nu fie atât de rezonabile și vei ajunge să cheltui inutil pentru articole vestimentare care nu îți folosesc sau care sunt lipsite de stil.
Perioada reducerilor este cel mai bun moment pentru a cumpăra lucruri de care ai nevoie și pe care uiți să le achiziționezi. Articole precum șosetele și lenjeria de corp sunt un exemplu excelent de lucruri mărunte, dar importante, pentru garderoba ta. Adesea, uiți să le cumperi pentru că este mult mai distractiv să cumperi o altă pereche de blugi!
#2. Gândește în perspectivă!
Reducerile sunt grozave dacă dorești să-ți extinzi garderoba de sezon. Perioada de reduceri funcționează, de obicei, cu reduceri masive pentru colecțiile sezonului precedent, în așa fel încât, în perioada iernii, vei găsi rochii ieftine și alte promoții pentru majoritatea articolelor de vară și vice-versa.
Rămâi la alegerile clasice și evită achiziționarea ultimelor trenduri. Folosește-te de această perioadă pentru a-ți completa garderoba pentru anul următor. Reducerile ajută foarte mult și dacă ai copii în creștere, care par să aibă nevoie de haine noi la fiecare câteva luni.
#3. Casă, dulce casă
Reducerile sunt momentul perfect pentru a achiziționa mobilă și alte articole cu prețuri destul de mari precum mașini de spălat și televizoare pentru casa ta. Având în vedere valoarea ridicată a acestor produse, banii pe care vei ajunge să-i economisești chiar și cu o reducere de 10% ar putea fi substanțiali.
#4: Urmărește brandurile de lux
Etichetele de lux precum Michael Kors sau Burberry și multe alte branduri similare, au reduceri discrete cel puțin o dată pe an. Dacă vrei să investești în acel palton sau geantă de firmă, acum este momentul! Având în vedere prețurile exorbitante, așteptarea reducerilor anuale te va ajuta să salvezi sume importante.
Nu uita, însă, că articolele cu cele mai mari reduceri nu includ cea mai recentă colecție. Însă dacă ești atât de optimistă ca și noi, acel clutch superb cu printuri pe care îl râvnești te va aștepta în vitrină, la reducere!
#5. Nu te încrede niciodată în discursul comercianților
Suntem siguri că ai experimentat cel puțin o dată discursurile insistente ale asistenților de vânzări, deci știi despre ce vorbim! Amintește-ți că lucrătorii comerciali din retail lucrează adesea pe comision și sunt instruiți de către management să vândă cât mai multe produse rămase în stoc.
Așadar, nu te simți în niciun fel presionată să cumperi un articol doar pentru că este la reducere. Achiziționează doar ceea ce ai nevoie și piese vestimentare care te reprezină.
#6. Așteaptă cu nerăbdare ziua de luni
Evită să mergi la shopping în zilele de vineri sau în timpul weekend-ului în sezonul reducerilor. Dacă ai posibilitatea, mergi la cumpărături în cursul săptămânii înainte de prânz. Șansele sunt ca mall-ul să fie liniștit, iar asistenții de vânzări să-ți fie de ajutor și să nu fie grăbiți de alți cumpărători.
În acest fel, îți poți lua timpul necesar în a proba lucrurile care ți se potrivesc și să cauți ceea ce ai nevoie fără a fi presată de timp și spațiu.
Shopping-ul poate fi o activitate suprasolicitantă și, cu cât cauți mai mult, cu atât mai bulversată vei deveni. Fie că petreci ore în șir online, fie că aștepți în mall la cozi interminabile de Black Friday, atunci când ai atât de multe opțiuni la dispoziție, este dificil să iei o decizie imediată. Cu excepția cazului în care ai nevoie urgent de un articol, gândește-te la achiziționarea acestuia îndelung înainte de ceda impulsului de a-l cumpăra.