(P) Experienţe interesante pentru toată familia, într-un sejur în Albena

 Florentina Liutic
.

Una dintre cele mai pitoreşti zone de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, staţiunea Albena, cu o plajă lungă ce se întinde pe 5 km şi cu o lăţime de 150 metri, este situată într-un golf pitoresc la numai 30 km de Varna şi 500 km de Sofia.

 

viva.Albena1

 

Distracţie la plajă pentru mici şi mari

 

Această staţiune ecologică este caracterizată printr-o combinaţie rară de aer curat, mare limpede, cu ape de cristal, ape minerale şi zone naturale impresionante, o destinaţie de vacanţă minunată pentru familii. Staţiunea Albena este una dintre preferatele copiilor, care se pot distra în voie în apă, datorită intrării line în mare şi a adâncimilor mici, dar şi pe plajă, unde pot construi castele din nisipul fin.

 

Chiar dacă este o staţiuni în mare parte întinsă şi aplatizată, în centru şi lângă plajă, în partea mai îndepărtată a oraşului vei remarca dealuri luxuriante şi dens împădurite, care îţi vor oferi privelişti uluitoare.

 

Facilităţi pentru toţi turiştii

 

Albena oferă facilităţi tuturor vizitatorilor săi, indiferent de vârstă sau gusturi, astfel că vei găsi aici 8 terenuri de fotbal, 17 terenuri de tenis, dintre care patru sunt de interior, 25 de piscine cu apă minerală, o sală de bowling spaţioasă, cu 12 piste, 9 terenuri de volei de plajă, un club modern de echitaţie, o sală de sport modernă, multifuncţională, unde pot fi practicate 12 sporturi diferite în acelaşi timp etc.

 

În plus, nu lipsesc aici locurile de joacă pentru copii, numeroase localuri ce constau în cazinouri, baruri şi restaurante cu specific local şi internaţional, ce oferă şi programe de divertiment, centre de închiriat biciclete şi centre pentru sportui nautice, inclusiv bărci cu vele sau iahturi. Pentru cei care doresc să exploreze şi împrejurimile minunate ale staţiunii Albena, le recomandăm o excursie interesantă la Varna, unde poate fi vizitat şi Delfinariul, sau în capitala Sofia, unde pot fi admirate numeroase atracţii istorice şi religioase, dintre care se remarcă Catedrala Alexandr Nevski.

 

De Geanina Ichim

 

Curse turistice cu autocarul Litoral Bulgaria. Bilete incepand de la 12,50 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la numarul 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton