Creta, cea mai mare insulă din Grecia şi cea mai sudică de la Marea Egee, te aşteaptă să petreci o experienţă unică, marcată prin plaje spectaculoase, peisaje naturale multicolore, sate fermecătoare şi oraşe moderne.
Influenţe bizantine şi veneţiene în Chania
Unul dintre cele mai atractive oraşe din Creta, Chania este o îmbinare foarte plăcută între vechi şi nou, între arhaic şi cosmopolit, iar acest lucru se poate observa cel mai limpede în clădirile vechi, construite în stil veneţian, care au fost transformate în hoteluri mici, restaurante, magazine sau case pentru locuit.
Rătăceşte pe aleile oraşului vechi pentru a admira imaginile minunate care te aşteaptă, mai ales că Chania este unul dintre cele mai fotografiate oraşe din Grecia. Explorează Muzeul Arheologic pentru a afla mai multe despre istoria şi cultura regiunii şi continuă-ţi drumul pe Halidon Street până în Piaţa Sindrivani, în port.
Atracţii deosebite în Chania
Oraşul vechi se întinde paralel cu portul veneţian, de la Cetatea Firkas şi Muzeul Maritim la Pyli tis Ammou sau Poarta de Nisip, în acea parte a urbei din interiorul zidurilor veneţiene, ce include clădiri construite în stil bizantin. Descoperă aici cetatea Kastelli, prima cetate bizantină, înconjurată cu mai multe turnuri şi bastioane, pe dealul pe care s-au aşezat primii locuitori în perioada neolitică.
Dealul Kastelli se ridică deasupra unei moschei turceşti, Yiali Tzami, în portul veneţian, unde se găseşte şi acropolisul antic Kydonia şi partea minoică a oraşului Chania. Pe drumul principal care merge spre castel vei da peste Kanevaro Street, înţesată cu vile moderne, impunătoare.
De Geanina Ichim
Hotel Elmi Suites 4*- de la 439 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.