Câștigătorul Marelui Premiu al secțiunii Un Certain Regard la Cannes și propunerea Ungariei la Premiile Oscar 2015, Orașul câinilor / White God' în regia lui Kornél Mundruczó va fi lansat în România de Parada Film. Premiera în cinematografe va avea loc vineri, 20 februarie.
Remarcat de critica internațională drept un thriller îndrăzneț și incisiv, sarcastic, dinamic și ambițios' (One Room with a View), tulburător' (Variety), o adevărată apocalipsă a câinilor' (The Guardian), o parabolă feroce' (The New York Times), Orașul câinilor' este o alegorie impresionantă despre rasism și inegalitate socială în care câinii fără stăpân se coalizează împotriva oamenilor.
Scenariul filmului este inspirat dintr-o știre reală a presei maghiare: încercarea eșuată a extremei dreapta de a vota o lege prin care stăpânii de câini ar fi impozitați diferit în funcție de pedigree-ul patrupezilor. Taxe mari pentru metiși, taxe mai mici pentru câinii cu pedigree și scutire de plată pentru rasele ungurești. În Orașul câinilor', Lili, o puștoaică de 13 ani, pornește în căutarea câinelui Hagen abandonat de tatăl ei după impunerea acestei legi.
Peste 250 de câini dresați timp de 6 luni de zile au participat la filmările White God'. Interpreții lui Hagen, câinii Body și Luke, au primit neoficialul Palm Dog la Cannes.
Kornél Mundruczó este una dintre cele mai puternice voci ale cinema-ului contemporan. S-a remarcat la Cannes încă de la lungmetrajul de debut Johanna' (secțiunea Un Certain Regard, 2005), Delta' (Premiul FIPRESCI, Competiție, 2008) și Tender Son – The Frankenstein Project' (Competiție, 2010).
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=SGihGnt2VE0[/youtube]