Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în Cuscrii’, un film regizat de Radu Potcoavă.
Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociaţiei Criticilor de Film la Los Angeles, Palm dÓr la Cannes sunt doar câteva dintre premiile câştigate de Luminiţa Gheorghiu, de-a lungul carierei.
Cu toate acestea, marea actriţă nu a făcut roluri de comedie. Am avut, până acum, un singur rol şi acela scurt, la Porumboiu, în A fost sau n-a fost?. Nu ştiu de ce mi s-au dat roluri parcă prea serioase, cred că dintr-o comoditate a regizorilor, pentru că eu iubesc mult comedia’, spune actriţa.
În Cuscrii‘, Luminiţa Gheorghiu joacă rolul unei cuscre excesiv de amabilă, soţie de cadru militar (Mircea Diaconu), mândră posesoare a unei vile impozante din Pipera, a trei fete pe care încearcă încontinuu să le controleze, şi a doi gineri pe care nu poate să îi sufere. Nu a fost deloc greu să mi-o imaginez pe Luminiţa Gheorghiu în acest rol’, declară regizorul filmului, Radu Potcoavă care spune că m-am gândit la asta când am văzut secvenţa de început din Poziţia Copilului, când ea stă la masă şi este o gazdă foarte primitoare dar simţi că e aşa, cu două feţe’.
Din 24 octombrie în cinematografele din toată ţara, comedia Cuscrii‘, regizata de Radu Potcoavă (Premiul Special al Juriului, Sarajevo 2012, pentru Tatăl meu e cel mai tare), îi aduce pe marile ecrane pe Luminiţa Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj şi Paul Ipate. Filmul explorează cu mult umor coşmarul oricărui tânăr pe cale să se căsătorească: prima întâlnire dintre cuscrii.
Filmul este produs de Media Pro Entertainment şi distribuit în România de Intercom Film.