Corfu, parte a lanţului insulelor Ionice, situată în largul coastei de nord-vest a Greciei, este una dintre cele mai apreciate destinaţii de vacanţă, încă din cele mai vechi timpuri, fiind şi una dintre primele insule greceşti preferate de către turiştii români.
Peisaje uluitoare şi staţiuni diverse
Golfurile frumoase, cu întinderi bogate de nisip auriu, pădurile dese şi satele pescăreşti sunt doar o mică parte a ceea ce are de oferit Corfu vizitatorilor săi, cărora le promite experienţe unice, desăvârşite, într-un cadru natural spectaculos.
Cele mai populare staţiuni sunt concentrate în jurul oraşului Corfu, capitala insulei, şi de-a lungul coastei de nord, însă şi cei care sunt în căutare de locuri liniştite, sate adăpostite adânc în interiorul de un verde luxuriant al insulei, care a scăpat de dezvoltarea profundă a turismului.
Corfu Town, cunoscut şi sub numele de Kerkyra, este un oraş influenţat de-a lungul timpului de veneţieni, francezi sau britanici, având rezultate impresionante şi atractive, mai ales în clădirile publice pe care le poţi admira încă aici.
Cele mai spectaculoase plaje
Una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Grecia, Corfu este apreciată în primul rând pentru plajele sale exotice, întinderi impresionante de coastă, apreciate pentru curăţenie şi distinse cu „Steagul Albastru’, înconjurate de o vegetaţie bogată, care colorează tabloul în cele mai frumoase nuanţe.
Pe coasta nordică se găsesc staţiuni populare, cu plaje mari de nisip, cum ar fi Roda şi Sidari, în timp ce vestul este potrivit mai mult celor care sunt în căutare de linişte şi relaxare şi de zone mai degrabă sălbatice. În partea de est a insulei, Kavos este foarte cunoscută printre iubitorii de distracţie, care vor să aibă parte de nopţi de pomină şi dansuri pe plajă de la apus şi până la răsăritul soarelui.
De Geanina Ichim
Zboara din Bucuresti catre Corfu
Cursa charter Bucuresti – Corfu – 139 euro/ persoană, bilete de avion dus-intors, taxe de aeroport incluse! Plecari in fiecare luni, compania Tarom. Date de plecare: 22.08, 29.08.2016. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.