Fraspuccio meringato: cafea, sirop de ciocolata, lapte, frisca, crema confusso, bezele
Cafea confusso scuro: cafea, sirop de cafea, crema confusso, pudra de cacao, baton de ciocolata
Nu e vina nimanui ca locuim intr-un oras suprapopulat, insa aromele de la Pascucci sunt de vina ca ma ambitionez de ceva vreme sa ma trezesc cu noaptea in cap pentru a lua portia zilnica de cofeina.
Sa-ti relatez filmul evenimentelor: prima data cand am fost aici, dis-de-dimineata, locul era deja plin de oameni care rasfoiau ziarul, isi beau tacticos cafeaua si mancau cornuri calde cu unt.
A doua oara, nici nu a fost nevoie sa trec strada catre cafenea, se vedea de la o posta ca nu ai unde arunca un ac. Intr-un final, intr-o dimineata geroasa, m-am asezat la o masa, sub un candelabru generos si am rasfoit indelung meniul pentru a alege din zecile de specialitati de cafea. Nu am inteles prea multe din sofisticatele denumiri italienesti, insa pentru fiecare sortiment exista o fotografie cu produsul, suficient de convingatoare ca sa iti treaca prin cap sa iei cinci feluri odata. As fi putut sa plec si cu o noua achizitie, dat fiind ca in coffee shop exista un stand cu haine, de la hanorace pana la genti. Am ales, insa, sa plec cu gandul la aromele italiene.
„Am fost la lansarea Pascucci si mi-a placut locul. Desi nu sunt neaparat fan cafenele, m-am simtit foarte bine, pentru ca am intalnit persoane pe care le stiam. In general, imi plac bauturile dulci, dar de data aceasta am incercat ceva racoros.
Oana Popoiag, Fotografii Cosmin Popescu, arhiva Viva!