O seară la Palazzo Lido

.

Una dintre cele mai impozante case ale vechiului Bucureşti, cu o istorie veche de peste un secol, şi-a redeschis porţile pentru toţi cei care vor să petreacă o seară de neuitat sau o după- amiază relaxantă.

 


Deşi am fost băieţoasă de mică — preferam să merg cu tata la meciuri de hochei în loc să mă joc cu păpuşile, ca oricare altă fetiţă — mi-am dorit în copilărie să fiu prinţesă, să port tiară şi rochie cu crinolină şi, mai ales, să trăiesc într-un palat. Am crescut, am devenit mai puţin băieţoasă şi am rămas în continuare fascinată de strălucirea palatelor.

Aşadar, nu am stat pe gânduri când am aflat că în centrul Capitalei a reînviat una dintre cele mai luxoase şi celebre clădiri din Bucureşti, Casa Lido, devenită astăzi restaurantul Palazzo Lido.


Aşezată în apropierea Ateneului Româ n şi construită în 1904, casa a aparţinut doctorului chirurg Constantin Angelescu şi soţiei sale, Virginia. În anii Belle Epoque şi în perioada interbelică, reşedinţa familiei Angelescu era mereu plină de prieteni veniţi la petreceri rafinate, desfăşurate într-o atmosferă elegantă. Atmosfera a rămas la fel de şic şi astăzi. Restaurantul îşi întâmpină oaspeţii cu nouă saloane elegante, dintre care două păstrează elemente decorative originale, precum ferestrele înalte, colonadele sculptate manual şi lămpile din cristal. Meniul are specific sicilian, iar specialităţile includ paste de casă şi preparate din peşte proaspăt de captură adus din Italia şi Grecia.

Am urcat pe scările impozante, am trecut pe lângă oglinda veneţiană cu rame poleite cu foiţă de aur în care se reflectă luminatorul cu vitralii şi am ajuns într-unul din saloanele de la etaj, unde mă aştepta o cină specială: Filetto Alfredo, un pahar de vin roşu şi, la desert, o Noapte Veneţiană. Aşa trăieşte o prinţesă contemporană.


 

Andreea Răducanu: „M-am simţit excelent aici şi, în plus, este aproape de birou. Eu nu sunt o gurmandă, pentru mine importantă e atmosfera şi compania, iar aici te simţI bine şi la o întâlnire cu iubitul, şi cu prietenele, şi la o aniversare.

 

Str. C.A. Rosetti. nr 13

 

RALUCA TĂMAŞ

Foto COSMIN TUDORAN