Timp de trei ani Florin Ghenade, alături de Cristian Stănoiu au fotografiat, noaptea, pe plan-film, arbori remarcabili din România.
Acest patrimoniu natural și cultural a generat un proiect pe care Galeria Posibilă și curatorul Sandra Demetrescu îl propun în această toamnă, cu o imagine complexă asupra arborilor bătrâni, incluzând atât fotografiile lui Florin Ghenade, cât și video-urile lui Cristian Stănoiu, un preview al albumului care va cuprinde toți arborii fotografiați, o serie de texte și conferințe din perspectiva biologiei, antropologiei și a literaturii.
„Coincidentia oppositorum este semnul sub care Florin Ghenade își pune demersul artistic, care ia astfel (și) forma unei meditații pe marginea mediului fotografiei în sine (în speță cea analogică, pe care o practică): privită ca un construct dialectic, fotografia revelează și, în același timp, ocultează, așa cum se constituie între negativ și pozitiv, între ceea ce este captat pe peliculă și ceea ce, inevitabil, nu se dezvăluie privirii. Coexistența contrastelor se regăsește și în subiectul surprins, arborii: priviți ei înșiși ca niște documente, ca martori – muți – ai timpului care a trecut peste ei (sau prin fața lor); copacii seculari devin un tip distinct de memorie – vie – în raport cu care reprezentarea lor capătă statutul de indice (consubstanțial), reînchizând, astfel (chiar dacă doar într-o primă instanță), cercul discursului despre fotografie și deschizându-ne calea către interogație.” (Sandra Demetrescu, curator)
Priviri din afară prin articole și conferințe: Tibor Hartel, biolog; Ioana Popescu, antropolog; Simona Popescu, scriitoare.
Fotografiile lui Florin Ghenade, videoul lui Cristian Stănoiu și preview-ul albumului de fotografii vor putea fi privite la Muzeul de Artă din Timișoara în perioada 09-25 octombrie și în spațiul Kube Musette, București, în perioada 03-15 noiembrie 2015.
Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Parteneri: WWF, Remarkable Trees of Romania, Fundația ProPatrimonio, Asociația 37, Revista Zeppelin, Revista Igloo, Revista Arta, GraphicFront, The Institute, Think Outside The Box, National Geographic