Kate Winslet a marturisit ca scena de dragoste a fost dificil de realizat, pentru ca a trebuit sa se iubeasca cu un alt barbat, tinand cont de indicatiile regizorale ale sotului ei.
Sam Mendes, regizorul filmului si sotul lui Kate Winslet, a declarat ca „povestea aceasta de iubire este mai detaliata si mai sofisticata decat cea din «Titanic», pentru ca aici sunt implicati doi oameni care au ajuns la 30 de ani si care isi spun: «Eu nu mi-am dorit asta. Cum de am ajuns in aceasta situatie?».
Despre filmul lui s-a spus ca ar fi caracterizat printr-un canibalism emotional acut si ca, de fapt, ar fi un film-incizie, tocmai pentru ca, ceea ce vedem noi ca spectatori, nu este o pelicula obiectiva, ci o proiectie trecuta oarecum prin filtrul personal al protagonistilor. Indiferent de abordare, cert e ca „Revolutionary Road ni-i prezinta pe cei doi „titanici intr-o ipostaza cu totul noua si cu mult mai putin digerabila decat cea din 1998.
Ideea ecranizarii romanului lui Richard Yates i-a venit lui Kate, dupa ce a citit cartea. Pasul urmator a fost sa-si convinga sotul sa se implice intr-un astfel de proiect, mai ales ca Mendes nu era la primul film despre suburbiile americane. Cel mai dificil a fost insa sa-l induplece pe bunul sau prieten, Leonardo DiCaprio (cu care a ramas in cele mai bune relatii dupa „Titanic), actorul nefiind foarte incantat la inceput de personajul pe care trebuia sa-l interpreteze. „Frank mi s-a parut inca din prima clipa detestabil. Am descoperit ulterior ceva uman la el, un element cu adevarat emotionant, pentru ca el chiar se straduieste sa-si tina familia unita, marturiseste DiCaprio. Intr-un final, Winslet a reusit sa-si determine sotul si cel mai bun prieten sa demareze acest proiect.
Totul a mers foarte bine pana la filmarea scenei de dragoste dintre Frank si April. Pentru Kate a fost ciudat sa „faca dragoste cu un barbat chiar sub nasul sotului ei, tot astfel cum nici pentru Mendes nu a fost tocmai floare la ureche sa-i dea indicatii regizorale lui Winslet pentru a fi cat mai veridica in scena respectiva. Se pare chiar ca nu a stat pe platoul de filmare in acele momente, ci ar fi urmarit totul dintr-o camera alaturata.
Daca ai plans in sala de cinema la „Titanic si daca si acum te mai emotioneaza scena in care inghetat, Jack se desprinde de scandura salvatoare si se scufunda in ocean, atunci probabil ca „Revolutionary Road nu va fi tocmai pe gustul tau. Sau poate, cine stie…
Claudia Cosma, Fotografii Ro Image 2000
Revolutionary Road – Trailer