Luminiţa Gheorghiu, imaginea TIFF 2013

.

Un concept inedit în istoria campaniilor de imagine TIFF îi aduce laolaltă pe regizorul Cristi Puiu şi pe una dintre actriţele sale preferate, într-un moment de glorie al cinema-ului românesc.

 


Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din Poziţia copilului (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă  în cadrul galei de închidere TIFF.

„Ideea de plecare a fost aceea de a provoca o întâlnire între două personalităţii definitorii ale filmului românesc: regizorul Cristi Puiu şi actriţa Luminiţa Gheorghiu. Consider că între cei doi artişti există o alchimie fantastică’, spune Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.


Cariera Luminiţei Gheorghiu, începută acum mai bine de 30 de ani, este strâns legată de cea a lui Cristi Puiu, care a distribuit-o în toate cele trei lungmetraje ale sale: Marfa şi banii (2001), Moartea domnului Lăzărescu (2005) şi Aurora (2010). Rolul asistentei din Moartea domnului Lăzărescu i-a adus Premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Namur şi Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles.


 

Luminiţa Gheorghiu: Ce să fac? M-am născut mamă!’

 

Afişul, conceput de Cristi Puiu după o fotografie realizată de Luchian Ciobanu în timpul filmărilor pentru spotul TIFF şi realizat împreună cu Iulian Puiu, este inspirat de o scenă din Secvenţe (r. Alexandru Tatos, 1982), în care apare Luminiţa Gheorghiu.

 

Luminiţa Gheorghiu pe covorul roşu la premiile GOPO