Jessica Chastain este una dintre favoritele la Oscarul de anul acesta pentru rolul din Zero Dark Thirty', cea mai recenta pelicula a regizoarei americane Kathryn Bigelow. Filmul reconstituie povestea uciderii teroristului Osama Bin Laden si are premiera in Romania pe 22 februarie.
In data de 2 mai 2011 intreaga lume, dar in special americanii profund afectati de tragedia din 11 septembrie 2001, au rasuflat usurati cand au aflat ca Osama Bin Laden, cel mai cautat terorist din lume, liderul Al Quaeda, a fost ucis. Zero Dark Thirty vine sa faca lumina in aceasta misiune ultra-secreta, care a dus la capturarea lui.
Se presupune ca filmul i-a avut pe post de consultanti chiar pe cativa dintre soldatii implicati in misiune, iar pentru ecranizare, regizoarea a avut la dispozitie documente oficiale clasificate despre urmarirea lui Bin Laden.
Filmul precedent al lui Kathryn Bigelow, The Hurt Locker’, a primit Oscarul pentru cel mai bun film in 2010.