Tea Falco nu este (încă) cea mai talentată fotografă din lume. Are însă potential, și poate că rolul în care a ales-o multipremiatul regizor Bernardo Bertolucci va fi pista ei de lansare.
În Io e Te, ea este Olivia, sora vitregă a unui adolescent care hotărăște să se izoleze într-un subsol în loc să meargă în excursie cu colegii de clasă. El, Lorenzo (Jacopo Olmo Antinori) are 14 ani și toate ingredientele care îl pot defini ca „problematic’ – o relație dificilă cu mama și colegii, agresivitate, tendința de a fi singur și de a-I studia pe ceilalți, în loc să li se alăture.
El ascultă Muse, Red Hot Chili Peppers, Arcade Fire, David Bowie – numele care apar în momente cheie pe coloana sonoră a filmului. Până acum, Io e Te a fost văzut la festivalurile de la Cannes, San Francisco, Rotterdam, Dubai și, din 6 septembrie, vine și în cinematografele din România.