Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire şi Carey Mulligan readuc la viaţă o poveste de dragoste fascinantă şi spectaculoasă în Marele Gatsby, ecranizare a romanului omonim de F. Scott Fitzgerald care se lansează, din 19 septembrie, pe BLU-RAY 3D, BLU-RAY şi DVD.
Marele Gatsby îl urmăreşte pe scriitorul în devenire Nick Carraway care ajunge în New York în primăvara anului 1922, o perioadă a moravurilor uşoare, a jazz-ului în vogă, a afacerilor ilegale şi a economiei înfloritoare. Urmărind propriul vis american, Nick se mută lângă un milionar misterios şi petrecăreţ, Jay Gatsby şi foarte aproape de verişoara lui, Daisy şi soţul acesteia, Tom Buchanan. În acest moment, Nick este atras în lumea captivantă a celor foarte bogaţi, cu iluziile, iubirile şi decepţiile lor. Nick devine martor al acestui univers şi începe să construiască povestea unei iubiri imposibile, cu vise incoruptibile şi o tragedie impresionantă care se regăseşte şi în timpurile noastre.
Din distribuţia filmului regizat de reputatul Baz Luhrmann mai fac parte Isla Fisher, Jason Clarke, George Wilson, Elizabeth Debicki şi legenda filmului indian Amitabh Bachchan.
Despre cum a apărut ideea filmului, dar şi alte detalii din spatele camerelor de filmat le puteţi afla urmărind elementele bonus în exclusivitate de pe BLU-RAY 3D, BLU-RAY şi DVD: Era Jazz-ului, Razzle Dazzle: Moda anilor 20, Poezia vizuală a lui Fitzgerald, Destăinuirile lui Gatsby, Scene căzute la montaj cu sfârşit alternativ, Măreţia lui Gatsby şi multe altele.
Foto: PR