Bucureşti Non-Stop' este un film de lung metraj ce ilustrează povestea unui cartier din Bucureşti. Mai exact, filmul este o noapte din viaţa unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri.
Patru personaje conduc patru poveşti diferite legate între ele de un personaj-cheie, Achim, cunoscut ca băiatul de la non-stop', interpretat de Gheorghe Ifrim.
Cu o distribuţie de excepţie şi actori consacraţi în cinematografia românească precum Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Lili Sandu şi Dan Bordeianu, filmul îşi doreşte să transmită povestea unor oameni normali în situaţii excepţionale.
Ieşite din comun, toate cele patru poveşti radiografiază un microclimat din oraşul în care trăim. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util şi inutil, viaţă, moarte, cu fapte bune şi rele, fără finalitate dar şi cu umor şi cu tandreţe, escalând ridicolul unor întâmplări şi situaţii penibile dintr-o singură noapte.
Filmările la Bucureşti NonStop' au început în data de 17 iunie şi se vor încheia în ziua de 9 iulie.
Regizor, scriitor şi producător, Dan Chişu este la cel de-al cincilea lung metraj al carierei sale, dupa WebSiteStory' (2010), Ursul' (2011) , Și caii sunt verzi pe pereţi' (2012) şi Déjà Vu' (2013.
Foto: PR