Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu

.

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu va avea premiera în România în data de 20 septembrie, Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol.


Cu noul sau film, Porumboiu a decis să spună o poveste mai degrabă abstractă, în acelaşi timp plăcîndu-i şi aspectul său tragicomic. Poveste care cumva arată nonsensul profesiei de regizor.

 

Sinopsis

Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (interpretat de Bogdan Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ).

 

A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.


 

Corneliu Porumboiu despre Bogdan Dumitrache, actorul din rolul principal:

 

Îl cunosc pe Bogdan Dumitrache (Paul, regizorul) de 10 ani, a lucrat la multe din filmele mele ca director de casting. Ştiam că e un tip cerebral. Iniţial, am scris scenariul pentru cineva care semăna prea mult cu mine. Din fericire, Bogdan a venit şi cu alte aspecte: mobilitate, fragilitate şi acea dezintegrare a limitei dintre minte şi trup care îl caracterizează atât de bine pe personaj.’

 

Corneliu Porumboiu despre Diana Avrămuţ, actriţa din rolul principal:


 

Diana Avrămuţ (Alina) este actriţă de teatru. După o lungă perioadă de casting-uri, ea m-a convins printr-o înţelegere profundă a textului şi un limbaj al trupului foarte corect. Filmul marchează debutul ei într-un lungmetraj, cum e şi cazul personajului întruchipat de ea – aşa că felul în care căuta mereu să-i facă pe plac lui Paul, regizorul ei în film, a rezonat la fix.’

 

 

Filmul a participat la mai multe festivaluluri internaţionale de film (Locarno, Sarajevo, Toronto). Corneliu Porumboiu se regăseşte pe lista celor 20 Directors to Watch / 20 de tineri regizori care merită să fie urmăriţi în viitor, alcătuită de The New York Times şi publicată în 5 septembrie.