Erorile Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) aduc mari prejudicii turismului românesc Christian Tour cere despăgubiri de 1 milion de euro

 Florentina Liutic
.

În data de 4 octombrie 2016, ANT a făcut publică sub titulatura Lista agențiilor de turism cu licențe retrase, numele unor societăți care încalcă frecvent legea turismului și nu prezintă garanții din partea ANT, ca operatori de turism.

 

christiantour

Demersul ANT, de altfel necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor în turismul din România, s-a izbit de lipsa de profesionalism a celor care au conceput respectiva listă de agenţii. În cadrul acestei liste, apar aproape toţi touroperatorii importanţi din piaţa locală, precum şi numeroase agenţii de turism detailiste care au actele de licenţiere la zi, multe dintre acestea făcând publice documentele care dovedesc legalitatea funcţionării lor, pe website-urile proprii.

 

Din nefericire, pe respectiva listă se află de 9 ori menţionat şi numele companiei Christian 76 Tour SRL, cu denumirea agenţiei de turism Christian Tour. În urma acestor menţionări complet eronate, Christian Tour consideră că i-a fost lezată imaginea şi că acest lucru poate afecta piaţa de turism în general.

 

Pe lista publicată de ANT, nu a fost realizată o distinctie clară între licențele care au fost radiate la cererea agenţiei de turism pentru sediile secundare, din varii motive, în ultimii 6 ani (ex. relocări), si cele care au fos retrase din oficiu de către ANT pentru nerespectarea legii turismului. Astfel, pe lista respectivă au fost puse laolaltă agenţii de turism aflate în insolvenţă, în faliment sau care au adus prejudicii turiştilor, alături de agenţii de turism cat se poate de serioase şi sigure.', declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.

 

Doru Giugula, avocatul celei mai mari agenţii de turism din România – Christian Tour, a notificat public ANT cu privire la daunele de imagine pe care erorile acestei liste le-a adus brandului.

 

„Consider că este incompetență sau rea-voință să pui laolaltă agenții care și-au radiat în mod legal punctele de lucru inactive pentru a-și eficientiza activitatea, mai precis, au relocat anumite sedii în noi locații mai bine poziționate comercial. Nu este posibil ca o autoritate sa comunice atât de defectuos, încât să creeze panică în rândul turiștilor și așa afectați de recentele evenimente neplăcute survenite în piața de turism.

 

Astfel, solicităm public ANT ca în termen de 24 ore să remită un comunicat public prin care să se arate că touroperatorul Christian Tour funcționează în depline condiții de legalitate, deținând toate autorizațiile, polițele de asigurare și licențele de operare în domeniul turismului, iar includerea Christian Tour pe această listă a survenit dintr-o eroare a ANT.

 

În caz contrar, Christian Tour va iniţia procedurile juridice necesare pentru obţinerea de la ANT a unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Acesta constă atât în daune materiale, cât şi morale, estimate în prezent la o valoare de 1 milion de euro.

 

Christian Tour, una din cele mai mari agenții de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, cifră care o clasează în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de 19 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 30 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și  lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton