Primul an de facultate înseamnă o schimbare majoră pentru orice tânăr și este un prim pas spre independență. Însă cel dintâi an de studenție poate fi și destul de dificil. Proaspătul student trebuie să se adapteze la o viață cu responsabilități, la noii colegi, la orarul încărcat, să își gestioneze singur banii, să își organizeze cât mai eficient programul, toate acestea în timp ce locuiește pe cont propriu.
Una dintre marile dileme ale părinților ai căror copii pleacă la facultate este legată de locul în care aceștia vor locui. Chiriile, mai ales în marile orașe, pot fi extrem de scumpe, iar studentul are nevoie să fie aproape de colegii săi, de tineri de-o seamă cu el, pentru a se adapta mai ușor. Pe de altă parte, căminele de stat vin cu o serie de probleme greu de rezolvat: de la cele legate de igienă, la cele care țin de spațiul insuficient și incomod.
Acestea sunt motivele pentru care tot mai mulți părinți și copiii lor se orientează spre căminele particulare, accesibile ca preț și dotate cu tot ce au nevoie studenții pentru a excela în primul an de facultate. Totuși, atunci când mergi să vizitezi campusurile private, este bine să te asiguri că acestea îi pot oferi copilului tău tot confortul de care are nevoie. Iată la ce ar trebui să fii atentă:
Facilitățile existente în campus
Unele dintre cele mai bune cămine studențești din București le pun la dispoziție tinerilor facilități care să îi ajute să se concentreze asupra studiilor și să economisească timp. Săli de studiu, biblioteci, cantine, săli de fitness, zone de relaxare și sport, cafenele, cabinete medicale – toate acestea se regăsesc în campusul unui cămin privat bun și îi pot ușura viața unui student care încă nu a învățat orașul pe dinafară.
Curățenie la cele mai înalte standarde
Niciun părinte nu își dorește pentru copilul său să vâneze gângănii noaptea în loc să se odihnească sau să se distreze. Problema insectelor nedorite este cunoscută de orice student care a fost cazat într-un cămin de stat. De vină sunt condițiile igienice precare, lipsa întreținerii corespunzătoare a clădirilor, precum și deratizările care se fac rar. Atunci când vizitezi un cămin privat, evaluează și condițiile de igienă din camere, din băi, dar și de pe holuri, pentru că îți va spune multe despre cum este întreținut căminul.
Spațiu suficient pentru studenți
Studenții au nevoie de spațiu de depozitare pentru manuale, pentru caiete, haine, încălțări, de spațiu la birou pentru laptop sau calculator, precum și de un loc în care să își poată face proiectele și temele pentru facultate sau să poată învăța în liniște. Căminele private au avantajul că le pot pune studenților la dispoziție un spațiu mai mare în camere, astfel încât cei doi tineri care locuiesc împreună să nu se împiedice unul de lucrurile celuilalt sau să se certe pe spațiul din dulapuri.
Distanța față de facultate
Pentru tinerii studenți, este extrem de important ca locul în care stau să fie aproape de facultate, dar și de centrul orașului. Accesul facil la metrou sau liniile directe cu transportul în comun sunt avantaje care nu pot fi ignorate atunci când evaluezi un cămin studențesc. În general, un spațiu de cazare situat la jumătate de oră de facultate și de centrul orașului este suficient de bine poziționat astfel încât studentul să nu piardă timp prețios încercând să ajungă dintr-un loc în altul.
Sursa foto: Artem Beliaikin from Pexels