John Fante - O sa vina si primavara, Bandini

.
In colectia Raftul Denisei, editura Humanitas publica un nou roman de John Fante, laureatul premiului PEN Lifetime Achievement.

Romanul O sa vina si primavara, Bandini face parte din Cvartetul Bandini, alaturi de Drumul spre Los Angeles, Intreaba praful si Vise de pe Bunker Hill, si a fost ecranizat in 1989, avandu-i in distributie pe Joe Mantegna, Ornella Muti si Faye Dunaway.


Arturo Bandini este un adolescent care se revolta impotriva legilor lumii cu toata furtuna celor paisprezece ani: iubeste primavara si uraste iarna cu patima copilului sarac si infrigurat, provoaca puterea divina careia mama lui i-a inchinat viata, isi infrunta tatal abrutizat de munca, lupta – si pierde – pentru o dragoste imposibila, refuzand cu indarjire sa accepte ca e dureros de singur. Insa, in clipa cand nu mai asteapta si nu mai spera nimic, frigul face loc primelor raze de soare. O sa vina si primavara, Bandini e de fapt povestea unui invingator.


„Una dintre cele mai puternice si mai tulburatoare povesti scrise vreodata.' (Independent)

John Fante (1909-1983), unul dintre cei mai importanti scriitori americani ai secolului XX, a fost tradus postum in numeroase tari. Integrala operei sale a fost publicata in anii 80 de Charles Bukowski la faimoasa editura Black Sparrow.

De acelasi autor, in colectia Raftul Denisei: Intreaba praful, Drumul spre Los Angeles.

Pret in librarii: 24 lei