Publicat in peste treizeci de tari, romanul este titlul cu numarul 100 in colectia „Raftul Denisei”.
Generatia X reprezinta, inca de la aparitia sa in 1991, un roman-cult al tinerelor generatii datorita subiectului mereu actual pe care il abordeaza: alienarea tinerilor de mainstream-ul consumist si junk-ul culturii pop.
In multe privinte Douglas Coupland e vazut ca un altfel de Andy Warhol, stiind sa surprinda la fel de spectaculos esenta lucrurilor. Generatia X. Povestiri pentru o cultura cu acceleratie e biblia post-moderna a milioanelor de tineri „alternativi”, surprinzand existenta a trei tineri care traiesc in deriva si au senzatia ca nu li se intampla nimic. In consecinta, acestia isi abandoneaza joburile penibile („leafa mica, reputatie zero, beneficii mici, viitor zero”) si se refugiaza din fata Americii moderne in desertul Californiei.
Douglas Coupland s-a nascut in 1961, din parinti canadieni, intr-o baza NATO din Germania de Vest. Cariera si studiile ii vor fi la fel de cosmopolite. Urmeaza cursurile Emily Carr Institute of Art and Design, Hokkaido College of Art and Design, Istituto Europeo di Design si Japan American Institute of Management Science. Debuteaza ca jurnalist de afaceri in 1986, dar abandoneaza aceasta ocupatie trei ani mai tarziu in favoarea literaturii, artelor plastice (mai ales a sculpturii) si a designului. Debuteaza in literatura in 1991, cu romanul Generatia X: Povesti pentru cultura cu acceleratie (Generation X: Tales for an Accelerated Culture), datorita caruia Coupland va fi comparat cu Kerouac si Salinger. Dupa Generatia X, publica unsprezece romane: Shampoo Planet (1992), Life After God (1993), Microserfs (1995), Girlfriend in a Coma (1997), Miss Wyoming (1999), All Families Are Psychotic (2001), Hey Nostradamus (2003) – nominalizat la Commonwealth Writers Prize for Best Book (Canada), Eleanor Rigby (2004), jPod (2006) – adaptat pentru un serial de televiziune, The Gum Thief (2007) – care ii confirma spiritul subversiv si se bucura de succes de critica si de public in intreaga lume. In colectia „Raftul Denisei” a aparut in 2008 romanul Toate familiile sunt psihotice, epopeea burlesca a unei familii americane „tipice”, care va face subiectul unei productii hollywoodiene. In aceeasi colectie urmeaza sa apara Girlfriend in a Coma, un roman provocator, de un realism acut, din care se desprinde portretul ironic si amar al lumii contemporane.
„Generatia X surprinde nelinistea care insoteste maturizarea in lumea de azi, atat de strivita de cultura informatiei.” (Rolling Stone)