Pentru că în fiecare loc în care mergem trebuie să vedem cât mai multe părţi şi să luăm cu adevărat parte la ce înseamnă viaţa de acolo, mi-am propus să vizitez atât locurile celebre cât şi cele underground din Budapesta.
Zis şi făcut. Aveam acest plan înainte să pornesc această călătorie şi am făcut puţină documentare. Aşa am aflat că poţi face o vizită Băilor Szechenyi, una dintre ultimele influenţe turceşti rămase în Ungaria. Deşi am avut şansa să merg o singură dată, am rămas foarte plăcut surprinsă. În plus, imaginea pe care o lasă acest loc noaptea e cu adevărat memorabila.
Dacă vrei să te bucuri de un tratament regeşte, unul dintre cele mai drăguţe locuri de spa este Gellert Bath. Aici vei avea parte de masaj cu pietre fierbinţi, Cleopatra spa şi spa cu ierburi, saună, iar apa medicinală conţine sodiu, calciu-magneziu şi sulfati, toate adunate ajutând să devii un om nou cu o energie proaspătă, gata de o nouă călătorie!
Una dintre atracţiile mai puţin cunoscute, dar wow este explorarea peşterilor formate de apele termale. Se crede că întreg sistemul ar avea o lungime de peste 100 kilometri. Nu-ţi mai rămâne decât să te echipezi cu o salopetă, cască şi lanternă, iar ghidul e gata să-ţi arate ascunzişurile şi formaţiunile spectaculoase în aproapte 3 ore de tur subteran prin peşteri ca Mátyás-hegyi şi Pálvölgyi.
Şi dacă tot suntem în această arie, nu trebuie să rataţi Labirintul Castelului Buda. Acesta a găzduit închisoarea faimosului Vlad Ţepeş, iar de când a fost redeschis lumea afirmă în toate părţile că este una din cele 7 minuni ale lumii subterane. Da, e înconjurat de mister, iar o călătorie, fie ea şi de shopping nu poate să fie lipsită de aşa ceva!
După ce străbaţi în lung şi lat acest oraş ce combină perfect trecutul cu stilul de viaţă actual, îţi vine să lungeşti puţin agenda, să mai adaugi nişte obiective, să mai înveţi despre istoria lui şi desigur să mai savurezi gustoasele mâncăruri ce-ţi fac gura apă numai când te gândeşti la ele. Dar timpul zboară şi mai am două oraşe în care să ajung cu multe locuri fascinante de vizitat şi desigur cu mult shopping de făcut! Mâine dimineaţă pornesc la drum, iar aşa cum am avut parte de siguranţă şi uşurinţă conducând aceast Corsa printr-un oraş aglomerat – sistemul de asistenţă pentru parcare e incredibil! – aşa voi avea parte şi de confort la drum lung până în Viena.
Iar dacă vrei să mă însoţeşti în toată călătoria intră pe http://www.viva.ro/opelshoppingtrip/
Opel Corsa – partenerul tau de incredere pentru shopping
Foto: Tily Niculae