Pe strada Nicolae Tonitza se află un loc care se potriveşte perfect atât cu personalitatea care dănumele drumului, cât şi cu specificul localului: The Artist.
Cu numai 34 de locuri, cu mese aşezate la distanţe rezonabile una de cealaltă, restaurantul este foarte intim, iar seara luminile barului şi spoturile de deasupra meselor creează o atmosferă elegantă şi romantică.
Este şi motivul pentru care am ales să îl vizitez puţin după apusul soarelui, când puteam să admir barul care creează o iluzie optică: în funcţie de cum le priveşti, hexagoanele luminoase par fie molecule, fie cuburi tridimensionale.
Cei care observă imediat moleculele cunosc cu siguranţă specificul meniului – o combinaţie de tehnici din bucătăria moleculară şi cea clasică, cu influenţe din bucătăria tradiţional românească, folosită ca sursă de inspiraţie. Meniul se schimbă o dată la trei luni, pentru că atât bucătarul olandez, Paul, cât şi clienţii se află mereu în căutarea noutăţii.
Pentru a-şi surprinde mereu vizitatorii, în bucătărie se desfăşoară un proces creativ continuu, care presupune experimente cu metode de gătit, cu ingrediente şi ustensile specifice, scopul final fiind obţinerea celui mai bun gust posibil. Eu am testat un sorbet de castravete, un desert în al cărui proces de preparare am fost implicată. În timp ce bucătarul a turnat azot lichid peste aromele dintr-un bol – mentă, busuioc, trandafir şi portocală – a trebuit să le pisez cu un mojar de marmură. Experienţa a fost inedită, palpitantă şi uşor tensionată, iar gustul desertului a fost complet diferit de ce mă aşteptam, puternic şi foarte plăcut.
Strada Nicolae Tonitza, Nr. 13
RALUCA TĂMAŞ, Foto PR