Agenda săptămânii 24 - 30 aprilie

.

Fă-ți timp pentru un film, o piesă de teatru sau un concert chiar și în timpul săptămânii, nu doar în weekend. Pentru a-ți face alegerile mai ușoare, am selectat cele mai cool evenimente ale săptămânii.

Luni, 24 aprilie

Concert: Gregory Porter, de la ora 20:00, la Sala Palatului


Teatru: Carmitru – Mălăele – Câte-n lună și în stele, de la ora 20:00, la Teatrul Național București

Cinema: Vizitatorul – Luca și Otilia caută să se așeze la oraș pentru a se putea întreține și pentru a-și putea croi un drum în viață. Cei doi se mută într-un apartament care nu e chiar cel mai propice loc pentru a crește un copil. Paranoia, teroarea și psihozele se insinuează în viețile lor, iar Luca descoperă niște adevăruri despre sine, despre apartament și despre lumea de dincolo.


Marti, 25 aprilie

Concert: Omara Portuondo, de la ora 20:00, la Sala Palatului

Teatru: Las că știm noi, de la ora 19:00, la Teatrul Elisabeta

Cinema: Fast & Furious 8 – Acum, Dom și Lett sunt în luna de miere, Brian și Mia s-au retras din acțiune, iar restul echipei a fost exonerată de orice vină. Cu toții par să ducă o viață cât de cât normală. Dar, când o femeie misterioasă (Charlize Theron), îl seduce pe Dom să intre în lumea interlopă, acesta pare că nu mai are scăpare, și, când acesta ajunge să-i trădeze pe cei care îi erau cei mai apropiați, cu toții vor fi supuși unor încercări cum nu și-au imaginat vreodată.

Miercuri, 26 aprilie

Concert: Depeche Mode Tribute, de la ora 22:30, la Berăria H

Teatru: Poveste Furtunoasă, de la ora 19:00, la UATC

Cinema: Going in Style – Câştigătorii Premiului Oscar Morgan Freeman, Michael Caine şi Alan Arkin formează o echipă de pomină şi interpretează rolurile a trei prieteni de-o viaţă Willie, Joe şi Al, care decid să rişte viaţa liniştită de pensionar şi jocurile de bingo lipsite de orice palpitaţie pentru un plan ilegal, atunci când toate economiile lor sunt pierdute din cauza unor tertipuri bancare.  Disperaţi că nu-şi pot plăti facturile şi nu-şi pot sprijini familia, cei trei iau măsuri extreme, ba chiar letale pentru o persoană la vârsta a treia: vor jefui însăşi banca din cauza căreia au rămas fără bani.


Joi, 27 aprilie

Concert: Gianna Naninni, de la ora 20:00, la Sala Palatului

Teatru: Două loturi, de la ora 20:00, la Teatrul Național București

Cinema: The Boss Baby – o poveste comică despre impactul  pe care-l are sosirea unui bebeluș în familie, din perspectiva unui puști naiv de 7 ani cu o imaginație bogată, pe nume Tim. Cu un mesaj subtil dar cu un puternic impact emoțional despre importanța familiei, The Boss Baby: Cine-i șef acasă? este o comedie autentică și originală, potrivită pentru toate vârstele.


Vineri, 28 aprilie

Concert: Fado portugues – Concert Live de muzică fado, de la ora 20:00, la Ceainăria ARTea

Teatru: Monstrul de sub pat, de la ora 20:15, la teatrul La Scena

Cinema: Richard the Stork – Richard este un vrăbioi care e adoptat și crescut de o familie de berze. Cu timpul, ajunge să fie convins că și el este barză, dar, când berzele, păsări migratoare, o pornesc spre Africa atunci când vine iarna, Richard își dă seama că are o problemă. Decis să nu se lase înfrânt, Richard pornește pe urma familiei sale adoptive, așa cum poate: cu autobuzul, cu mașina, cu trenul, cu vaporul. În aventurile sale extraordinare, Richard e însoțit de o bufniță excentrică și un papagal iubitor de muzică disco. Va reuși el, oare, să dovedească familiei berzelor că e și el demn să poarte numele lor?


Sâmbătă, 29 aprilie

Concert: Shape of Despair si Clouds, de la ora 20:00, la Quantic Club

Teatru: Muzicanții din Bremen, de la ora 11:00, la Teatrul Coquette

Cinema: Prefetti sconosciuti – Fiecare dintre noi are trei vieți: o publică, una privată și una secretă.
În timpul unei cine, un grup de prieteni decide să facă un fel de joc adevăr sau provocare, prin punerea telefoanelor mobile pe masă. Pe durata cinei, mesajele și apelurile telefonice sunt partajate între ei, făcându-și publice unul altuia secretele.


Duminică, 30 aprilie

Concert: La Boheme – French Swing Jazz & Chansonete, de la ora 19:30, la Ceainăria ARTea

Teatru: Charlie și Charlotte – Aventuri în lumea circului, de la ora 11:00, la Teatrul Coquette

Cinema: Unforgettable – Heigl este Tessa Connover, o femeie superbă şi ambiţioasă, recent divorţată care încearcă să se împace cu ideea că fostul ei soţ şi-a refăcut viaţa alături de o altă femeie. David şi-a adus logodnica nu doar în casa unde au locuit împreună, ci şi în viaţa fetiţei lor, Lilly. Pe de altă parte, traumatizată de o experienţă violentă din trecut, Julia (Rosario Dawson) face eforturi mari pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor în calitate de soţie şi mamă vitregă. Împinsă de o gelozie patologică, Tessa duce totul la extreme să o îndepărteze pe Julia şi să îi facă viaţa un calvar.

Surse: Cinemagia