(P) Cum este sărbătorit Paștele în Atena

 Florentina Liutic
.

Fiecare regiune din Grecia sărbătorește Paștele într-un mod autentic. Conform obiceiurilor grecești, în Atena au loc unele dintre cele mai spectaculoase evenimente desfășurate în conformitate cu calendarul creștin.

 

Ritualurile religioase, dar și cele care marchează trecerea de la iarnă la primăvară, care au loc în capitala Greciei, atrag în fiecare an un număr tot mai mare de turiști europeni dornici să comemoreze alături de greci, Învierea Domnului.

 

Lambri (sărbătoarea luminată), așa cum obișnuiesc localnicii să numească Paștele, este celebrată cu mare fast în Atena. Cei mai mulți vizitatori care ajung aici sunt chiar grecii, urmați de italieni, români, germani și polonezi, care doresc să descopere un oraș vibrant, istoric și extrem de tradițional. În fapt, evenimentele dedicate acestei sărbători încep cu mult înainte de Duminica Luminată.

 

Primul ou vopsit este păstrat la icoană tot anul!

Ca și la români, Megali Evdomadam, adică Săptămâna Mare, este despre curățenie sufletească, cu post și rugăciuni și tot acum femeile pregătesc biscuiții koulouraki care se mănâncă imediat după post. Joia Mare este cea mai sfântă zi pentru greci, atunci au loc slujbele cu mare însemnătate religioasă și istorică, și tot joi se pregătește cozonacul tsoureki, se vopsesc ouă roșii și se ține post negru.

În Vinerea Mare, o replică a Mormântului Sfânt este plimbată prin întregul oraș

Dacă pe unele insule grecești, procesiunile încep încă din Sâmbăta Marea, în Atena – cea mai importantă defilare religioasă are loc chiar în ziua Paștelui. Un alai de preoți, muzicieni și localnici pornsc din centrul orașului într-o procesiune unică cu cântece, iar femeile aruncă în drumul lor petale de flori marcând astfel începutul primăverii și rostind Christos Anesti! (Hristos a Înviat!)

Restul zilei se petrece în familie, iar masa este luată adeseori la iarbă verde. Adaptați timpurilor moderne, grecii organizează pentru turiști mese festive în restaurante, cu friptură de miel, ouă roșii, vin și muzică tradițională grecească!

 

De Mădălina Isar

Paste in Grecia – Atena

Tarif 259 euro/persoana, 5 nopti de cazare la hoteluri de 2*-3* cu mic dejun, transport autocar, ghid. *Bonus! Excursie la Cap Sunion si tururile conform programului. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton