10 lucruri surprinzătoare despre "Urzeala tronurilor" - VIDEO

.

Şapte familii nobile continuă lupta pentru controlul asupra ţinutului mitic Westeros. În acest an, o mulţime de poveşti convingătoare vor avea parte de un deznodământ inevitabil şi sângeros. Sezonul al patrulea al îndrăgitului serial Urzeala tronurilor' va avea premiera pe 7 aprilie la HBO şi pe HBO GO.

 



1. The Great Hall – acolo unde Walder Frey l-a întâmpinat pe Robb înainte de Nunta Roşie – este aceeaşi sală cu cea din Riverrun, unde Robb l-a dojenit pe Edmure Tully în al treilea episod. Platoul de filmare a fost reconstruit în două săptămâni, au acoperit ferestrele pentru a face camera să pară mai întunecată şi mai sinistră şi s-a construit balconul de unde familia Frey putea să-i atace pe membrii Stark cu arbaleta.

2. Harta lui Daenerys cu Yunkai este opera de artă a unui specialist care lucrează pentru serial şi a fost finalizată în două zile, iar harta lui Robb este atât de minuţioasă încât a fost nevoie de o săptămână pentru a o aduce la forma finală.


 

3. Unul dintre membrii grupului de muzicieni din episodul ‘Nunta Roşie’ este Will Champion (în mijloc, cu o tobă­), celebrul toboşar de la Coldplay. Dar nu este primul muzician care apare în ‘Urzeala tronurilor’. În al treilea episod, Gary Lightbody, solistul de la Snow Patrol, este soldatul care cântă melodia ‘The Bear and the Maiden Fair’.

 

4. Scena de luptă dintre Brienne, Jaime şi urs nu a fost filmată în acelaşi timp. Groapa de lângă castelul Harrenhal a fost construită într-un sat din Irlanda de Nord, dar lupta propriu-zisă a fost filmată în Castaic, California – au filmat mişcările celor doi actori şi ale ursului separat, în faţa ecranului verde, apoi au editat scena digital. Ursul se numeşte Bart, trăieşte în Utah şi are şanse să devină un mare star de cinema: a apărut şi în filmul ‘We Bought a Zoo’, cu Matt Damon în rolul principal.

5. Când Melisandre a vrut să dreneze sângele regal din corpul lui Gendry, viermii erau, de fapt, lipitori false, care au fost create cât mai realist de unul dintre artişti.


 

 

 

6. Interiorul sălii din Marele Sept al lui Baelor, unde a avut loc nunta dintre Tyrion şi Sansa, nu a fost construit în întregime, ci doar pe jumătate, din cauza că o porţiune mare din platou a fost ocupată de Zid, acolo unde a fost filmată escaladarea sălbaticilor. Biserica pare să fie finalizată fiindcă operatorul a folosit multe trucuri şi efecte vizuale.

 

7. Fiecare scrisoare scrisă de Tywin Lannister sau de oricare alt personaj este reală. Ele conţin acele texte relevante pentru poveste şi pentru scenele respective.


 

8. Scena în care Jon Snow şi Mance Rayder găsesc cadavrul de cal în zăpadă, aranjat într-o formă unică de Ceilalţi, nu a fost uşor de filmat. Artiştii au pregătit locaţia cu o zi înainte de filmarea scenei, dar în timpul nopţii un viscol a acoperit calul artificial şi l-a îngheţat.

 

9. Bran urmăreşte un corb adevărat în scena din vis, din episodul ‘Dark Wings, Dark Words’. Pasărea a fost transportată tocmai din Austria până în Irlanda de Nord.

 

10. Sabia lui Beric Dondarrion a avut încă o copie. Una din ele era potrivită pentru scenele de luptă, fiindcă a fost construită din două straturi de metal, iar între ele se află câteva canale subţiri, umplute cu un material îmbibat în alcool. Sabia a trebuit să ardă trei minute din cauza perioadei de filmare îndelungate. Cealaltă sabie nu a fost la fel de rezistentă ca prima, deşi a fost construită tot cu şanţuri, dar de data aceasta au fost umplute cu sânge artificial şi bucăţele de sticlă. Odată cu activarea unui buton de pe mâner, în mometul impactului cu un obiect, sabia lăsa în urmă un val subţire de sânge, ca să pară ca o tăietură reală. Un alt buton era folosit pentru ‘aprinderea’ sabiei – sabia ia foc în timpul duelului.