Vedetele în cel mai glam shooting sportiv

.

Cum două evenimente importante precum Campionatul European de Fotbal și aniversarea de 17 ani a revistei VIVA! au loc în aceeași perioadă, am surprins opt vedete preocu­pate de mișcare în ipostaze sport glam. De la kickboxing, pilates, tenis, până la baschet sau fitness, iată care sunt spor­turile preferate ale celebrităților.

 


Foto ȘTEFAN DANI

 

Lidia Buble

 

 

„Am făcut gimnastică de performanță până acum câțiva ani, așa că sportul are un rol important în viața mea. Din păcate, o perioadă, din cauza numeroaselor evenimente, timpul nu mi-a permis să merg la sală. Însă, acum, mi-am impus să fac mișcare aproape zilnic pentru un tonus bun și pentru a fi multumiță pe deplin atât profesional, cât și personal. Doar făcând sport pot da randament pe scenă, fără să mă simt obosită. Așadar, îi sfătuiesc pe toți să își rezerve minim 30 de minute pe zi pentru sport.


 

 

 

Cornel Ilie

 

„Tata m-a dus prima dată la tenis când eram mic și am jucat o lună la un club. El juca cu prietenii lui și mi-a plăcut foarte mult atmosfera, prietenia dintre ei. Am reluat antrenamentele în 2002 și de atunci merg săptămânal de 3-4 ori. Sunt extrem de pasionat și să joc și să mă uit. Câteodată, îmi fac programul în funcție de meciurile din turneele mari, ca să nu le ratez pe cele importante.

 

Continuarea în numărul de IUNIE al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 IUNIE.