Este deja pe locul 27 in lume. A jucat la Roland Garros pana in sferturile de finala, iar la Wimbledon a ajuns in turul trei. Pe deasupra, toata lumea vorbeste de frumusetea ei. Prea mult pentru o adolescenta de 19 ani? Nu si cand te numesti Sorana Cirstea si joci tenis de la patru ani.
Sorana este mereu pe drumuri, de fiecare data in alta parte a globului. Dat fiind ca poate numara pe degetele de la o mana zilele petrecute in Romania, ne-a fost foarte dificil sa stabilim o intalnire cu ea. Cand s-a intors pentru doar doua zile in tara, dupa Wimbledon, am primit pe telefon un sms, ca raspuns la cele o mie pe care i le trimisesem: „cu cea mai mare placere. Ne-am vazut dimineata, culmea, la un fastfood (de unde a luat doar apa plata) si am incheiat ziua la un coffee-shop.
Cum e viata dupa Roland Garros si dupa Wimbledon? Ai plecat la aeroport cu racheta in spate si te-ai intors cu presa pe urmele tale.
Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi schimb numarul de telefon. Acum am doua numere, unul privat si unul pentru presa. Dupa Roland Garros am primit sute de apeluri, sute de mesaje, la un moment dat mi s-a blocat telefonul. Incarcam telefonul dimineata si in trei ore nu mai aveam baterie. Acum sunt putin mai selectiva, pentru ca timpul nu-mi permite.
Cat de dificil a fost drumul pana aici?
Am inceput sa joc tenis la patru ani. In acea perioada, in 94, toti antrenorii au zis ca ai mei sunt nebuni, pentru ca tenisul se incepea in medie la 8-9 ani, chiar mai tarziu. Pe atunci, urmaream la televizor meciurile lui Steffi Graf, ea e idolul meu. La cinci ani chiar aveam antrenor personal, la 6-7 ani mi-au facut ai mei teren de tenis in curte. Lucrurile au evoluat. Am fost campioana nationala la 10 ani, la 12 ani, la 14 ani. Mereu am fost cea mai buna din generatia mea.
Citeste continuarea articolului in numarul de august al revistei VIVA!