La 66 de ani, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume și e cunoscut pentru viața sa excentrică și spiritul aventurier. Superba lui insulă din Caraibe este preferata celebrităților, recent, pozele cu el și cu Barack Obama, aflat acolo în vacanță cu familia, făcând înconjurul lumii.
Oricât ar suna de încurajator să afli că, în adolescenţă, Richard Branson era miop, dislexic şi un elev mediocru, care, pe deasupra a şi renunţat la şcoală, asta nu presupune automat şi o compensaţie în viaţa adultă. Branson a primit-o doar datorită genialităţii sale şi faptului că a ştiut să transforme fiecare idee într-o afacere de succes.
ARE O INSULĂ MAI CELEBRĂ CA EL
Locul de suflet şi prima achiziţie importantă din viaţa miliardarului este insula Necker, din Caraibe, pe care a cumpărat-o în 1978 cu un preţ incredibil – doar 178.000 de dolari, construindu-şi acolo o proprietate, în care încă mai stă două luni pe an. Dar splendida insulă nu este faimoasă doar pentru frumuseţea ei, ci şi pentru faptul că, de-a lungul timpului, ea a găzduit nenumărate celebrităţi. Branson nu avea cum să nu-i valorifice potenţialul deosebit, aşa că a construit un resort de lux. Aici şi-au petrecut vacanţele Prinţesa Diana, Kate Winslet, Eddie Murphy, Geena Davis, Kate Moss, Mariah Carey, Robert DeNiro, dar şi Jimmy Carter, Nel-son Mandela şi Tony Blair. Pe Necker Island însă e mai bine să fii musafir, fiindcă, altfel, preţul închirierii insulei pentru o noapte este de-a dreptul prohibitiv – 60.000 de dolari! Recent, insula Necker a avut parte de noi musafiri de vază: familia Obama. După încheierea mandatului, Barack le-a dus pe Michelle şi pe fete în-tr-o vacanţă binemeritată. Fostul preşedinte le-a promis soţiei şi fetelor sale o ieşire specială şi s-a ţinut de cuvânt. De la Richard Branson nu a reuşit însă nimeni să afle dacă Obama a plătit sau a fost invitat. În schimb, faimosul miliardar a postat pe Instagram fotografii în care el şi Obama, veseli şi relaxaţi, se distrau de minune făcând kitesurfing şi foilboarding. Vestea bună e că insula e accesibilă oricui şi că poate fi închiriată oricând, vestea proastă e că, pentru asta, trebuie să fii milionar… Dar ce ne împiedică să visăm? Şi Richard Branson la fel a început. Cu un vis!
„WORK HARD, PLAY HARD
Acesta este mottoul lui şi nu s-a abătut nicio clipă de la el. În momentul în care s-a lăsat de şcoală, directorul liceului la care învăţa i-a spus: „Felicitări, Branson! Tu ori vei ajunge la închisoare, ori vei deveni milionar. Nici nu ştia cât de aproape de adevăr era, pentru că, oarecum, s-a înşelat, Branson nu a devenit milionar, ci miliardar! Puştiul a ştiut să-şi valorifice până şi defectele – în pofida faptului că era dislexic, la 18 ani a fondat o revistă studenţească. Reuşind să strângă aproape 8.000 de lire pentru lansarea publicaţiei, a realizat că adevărata sa vocaţie o reprezintă afacerile. Primul business de succes a venit la 20 de ani, când a înfiinţat Virgin Mail Order Records (vânzări prin poştă), profitând de faptul că preţurile discurilor în magazine erau prea mari. De aici şi până la casa de discuri Virgin Music (care a devenit celebră datorită contractului cu formaţia Sex Pistols), dar şi la editura Virgin Books a mai fost doar un pas. Cu banii câştigaţi din muzică, Branson a înfiinţat compania aeriană Virgin Atlantics, dar nu s-a oprit aici, unul dintre cele mai măreţe vise ale sale fiind turismul cosmic, cu „doar 250.000 de dolari orice persoană putând experimenta un zbor suborbital. Deşi primele teste au eşuat, Virgin Galactic are deja 700 de clienţi, printre care şi actorul Ashton Kutcher. Primul loc pe lista de aşteptare îi aparţine chiar lui Branson şi, cu siguranţă, nu se va lăsa până nu îşi va vedea visul împlinit.
PATRONUL CU CEI MAI FERICIŢI ANGAJAŢI
La 23 de ani era milionar, la 25 avea propria lui insulă, a fondat 400 de firme, a scris best seller-uri, a intrat în Cartea Recordurilor, traversând Atlanticul şi Pacificul atât cu balonul, cât şi cu barca, e soţ fericit, tată şi de trei ori bunic, şi deţine cea mai înaltă distincţie a statului britanic – gradul de cavaler. În plus, este unul dintre cei mai populari şi iubiţi patroni. Branson are nu mai puţin de 24 de milioane de urmăritori în social media, iar cei mai mulţi dintre fanii lui ar da orice să se angajeze la una dintre firmele sale. De ce? Corporaţia lui, care activează în foarte multe domenii, nu are un sediu central şi nici o ierarhie de management. Branson şi-a scris propriile reguli ale succesului şi le urmează în stilul personal. Modelul inovativ dezvoltat de el, în care distracţia se îmbină cu munca, funcţionează perfect. Mai mult, în companiile sale angajaţii au dreptul la vacanţă… nelimitată! Oricât ar părea de greu de crezut, acest sistem funcţionează perfect, componenta de ordin psihologic nefăcând altceva decât să-i fidelizeze şi mai mult pe cei ce lucrează pentru el. Şi cu siguranţă ştie ce face, asta o confirmă faptul că Branson este pe unul dintre locurile fruntaşe în topul Forbes.
OANA ENACHE Foto NORTHFOTO, HEPTA, INSTAGRAM