Pink, rebela absolută

 Florentina Liutic
.

Cu aerul ei de fată rea, fără inhibiţii, cu părul roz, trupul atletic cu „pacheţele de muşchi şi o voce spectaculoasă, P!nk e rebela absolută. Cine ar fi crezut că va deveni vreodată mamă şi soţie-model?

 

TÂNĂRĂ ŞI NELINIŞTITĂ: La 13 ani, cânta într-un club din Phila­delphia, prima melodie a com-pus-o la 14 ani, iar la 15 era deja o cântăreaţă şi o dansatoare cu experien­ţă. Tot atunci, şi-a pus viaţa în pericol, din cauza unei supradoze. În liceu, fuse­se etichetată drept „Trouble şi nimeni nu s-a mai străduit să o înţeleagă, aşadar puştoaica-problemă le-a oferit tuturor exact ceea ce aşteptau de la ea: necazuri. Voluntară şi greu de stăpânit, Alecia Beth Moore, cea care mai târziu avea să devină faimoasă sub numele de P!nk, a fost gonită de acasă de propria mamă, s-a lăsat de şcoală şi a început să cânte prin cluburi de noapte, unde, de altfel, s-a făcut şi remarcată.

 

DE LA MCDONALDS LA GRAMMY: Până să devină celebră, a lucrat la Pizza Hut, McDonalds, Wendys și în-tr-o benzinărie. Deşi a debutat în 1988 cu un grup R&B, Basic Instinct, se pare că artista nu a avut instinctul cel mai bun, fiindcă a eşuat. La fel şi cu a doua for­maţie, Choice, care nici ea nu s-a dove­dit o bună alegere. Apoi, Alecia şi-a ales numele de scenă P!nk – datorită unor prieteni de-ai ei, care au constatat că ar­tista semăna cu personajul Mr. Pink, din drama lui Quentin Tarantino, „Reser-voir Dogs – şi, în anul 2000, a înregis­trat primul său album solo, Cant Take Me Home, care a propulsat-o direct în Top 10 cu trei melodii. De aici şi până la albumul pop-rock M!ssundaztood, vân­dut în mai mult de 10 milioane de copii, a mai fost doar un singur pas. În 2011, câștigase deja 3 premii Grammy și era în culmea gloriei. Restul e istorie…

 

WILL YOU MARRY ME?: Acestea sunt cuvintele pe care orice femeie ar vrea să le audă din gura bărbatului iubit, însă non­conformista P!nk nu a ţinut cont de reguli şi şi-a cerut iubitul, pe campionul de mo­tocross Carey Hart, de soţ chiar pe pista de concurs, în timpul unei curse la care el participa, afişând o pancartă pe care scria „Will you marry me?. Cei doi s-au căsă­torit în 2006, în Costa Rica, însă mariajul lor a fost unul cu năbădăi… Doi ani mai târziu, s-au separat, dar, după ce au făcut o perioadă consiliere de cuplu, în 2009, P!nk şi Carey şi-au reînnoit jurămintele. Artista declara ulterior, în emisiunea lui Oprah Winfrey, că despărţirea de soţul ei a învăţat-o lecţii preţioase despre sine şi despre cum să faci să funcţioneze un mariaj. Se pare că aşa a fost, fiindcă în 2011 cei doi au devenit părinţii unei fetiţe, Willow Sage.

 

DIN NOU MAMĂ: Anul acesta, P!nk şi Carey au împlinit zece ani de căsnicie, deşi puţini le-au dat şanse de reuşită, încă de acum opt ani, când s-au separat. Cu toate acestea, artista şi soţul ei au contra­zis toate previziunile, rămânând împre­ună şi, mai mult, întemeindu-şi o familie frumoasă şi solidă. Recent, artista a reuşit să-şi impresioneze fanii cu o surpriză de proporţii – ea a postat pe Twitter o foto­grafie care a lăsat lumea întreagă mută de uimire, pentru că P!nk este însărcinată, iar sarcina pare destul de avansată. Fotogra­fia este cu atât mai înduioșătoare cu cât alături de ea este şi Willow, fiica sa, acum în vârstă de cinci ani. P!nk radiază de fe­ricire şi frumuseţe, iar liniştea pe care o emană nu aminteşte cu nimic de puştoai­ca-problemă fugită de acasă…

 

OANA ENACHE Foto GULIVER

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton