Pe tot timpul interviului Oana a avut lacrimi in ochi. Lacrimi de fericire. Demult nu am mai stat de vorba cu un om atat de recunoscator pentru viata pe care o are. Este mama pentru prima oara si ne-a vorbit, in exclusivitate, despre copilul ei, Alex Stelian (1 an si 6 luni).
Te regasesc foarte fericita. Arati bine.
Imi spune multa lume asta, dar eu nu imi dau seama… Nu sesizez schimbarea, pentru ca am avut dintotdeauna o fire jucausa, dar cred ca implinirea cea mare care se observa se datoreaza faptului ca Alex Stelian a venit in viata mea. Stelian este un prenume imprumutat de la unchiul meu, fratele tatei, care a fost pictor si profesor de arte plastice si care, din pacate, ne-a parasit de tanar. Eu am un mare respect pentru tata si o vaga amintire a unchiului meu, dar stiu ca era un om special, iubit foarte mult de studentii lui. Pe de alta parte, Sfantul Stelian este si protectorul copiilor, asa incat prenumele acesta s-a dovedit a fi foarte potrivit.
 |
Ce fel de copil e?
E un copil superb. Toti copiii sunt frumosi, dar de cand sunt mamica ii observ cu alti ochi si, desi am cantat mult pentru copii pana acum, nu i-am vazut asa cum ii vad de cand il am pe Alex. El este un copil superb si acesta este si motivul pentru care ne intalnim astazi… Va fi foarte placut ca peste ani sa-i arat pozele din VIVA! Este cel mai important motiv, e blond, cu ochi albastri, cu o figura angelica, dar nu e un copil cuminte in acceptiunea clasica. (rade) Este energic, vioi si marturisesc ca ma energizeaza si pe mine. Eu sunt ceva mai linistita din fire, chiar inceata uneori, dar Alex imi transmite un tonus extraordinar, asa incat ma catar cu el prin parc, prin leagane. Ne jucam mult impreuna. E o lume pe care am descoperit-o alaturi de el. Mi-e greu sa spun in cateva cuvinte ce inseamna el pentru mine. Chiar ma gandeam inainte sa vii tu ce am sa-ti spun si cum pentru a transmite exact ce simt… Iti dau numai un exemplu: l-am asezat acum o ora in scaunul de masa si i-am dat sa manance. La un moment dat, s-a lasat pe spate, m-a privit lung, s-a intins apoi spre mine cu gurita sa ma pupe, m-a luat de gat si… gata! m-am topit toata. Incerc insa sa nu ma las coplesita pentru ca vreau sa fiu un parinte echilibrat, un om cu picioarele pe pamant.
Citeste continuarea articolului in numarul de iulie al revistei VIVA!
Urmărește-ne pe 
