Pe fereastra biroului meu vad in fiecare zi una dintre cele mai aglomerate strazi din Bucuresti. Bine, dar ce strada nu e aglomerata in Bucuresti?
| Cristina Stanciulescu, Redactor-sef VIVA! |
Uneori, la orele de varf, cand traficul scapa de sub control, aud strigate ca in codru, claxoane si sirene ca la sfarsitul lumii. Timp de zeci de minute, isteria din intersectia de sub geamul meu ajunge la paroxism, la violenta sau bascalie vulgara.
Inchid atunci ochii si fac precum ma sfatuia pe vremuri o iubita prietena, azi disparuta din pacate, etnologul Irina Nicolau: imi iau vacanta in cap. Asa imi spunea si cred ca v-am mai povestit despre ea. Isi lua „vacanta in cap cand nu putea de-adevaratelea si se comporta ca atare: visa cu ochii deschisi, era relaxata, isi impunea sa nu-si faca decat la nivelul minim, de securitate, treaba. Si ma surprind, in vacanta mea din cap, visand ca acum, de pilda, un Bucuresti mic-burghez linistit, cu restaurante bune si primitoare, cu calesti si bataie cu flori la sosea (cum se facea de 10 mai). Cu femei imbracate in dantele, cu domni cu palarii din fetru si bastoane de abanos…
Nu am trait pe vremea aceea, fireste, nu vorbesc din amintiri, ci din fotografiile lui Eugen Ciocan (pag. 10) care reconstituie, la ideea Andreei Berecleanu, acea perioada, cerand ajutor autoritatilor s-o recreeze de-adevaratelea. Vorbesc din filmele de epoca si cartile de istorie. Vorbesc despre o „perioada de aur scurta, stiu. La altii a fost ceva mai lunga. Dureaza si azi, de fapt. Criza ne impinge in mod natural catre valorile din alte vremi. Ne agatam de ele si le adoptam incet-incet. Asa ca lipsesc un pic. Ma duc pe Lipscani (partea reparata) sa beau o cafea. Sper sa gasesc un loc de parcare.