Între o şedinţă corporatistă importantă, emisiunea sa online, o nouă postare explozivă pe Facebook şi câte un mic scandal de gestionat, Lucian Mîndruţă ne-a primit la el acasă, într-una dintre puţinele clipe libere. Aşteptăm reacţii pe Facebook!
Ce făceaţi în mod normal la 8 seara, dacă nu vă vizitam noi acasă?
Probabil eram ocupat cu promovarea emisiunii mele online, „Schimbă vor-ba (Gândul Live). În fiecare seară la 9 promovez emisiunea pe Facebook, apoi mă mai relaxez un pic. Niciodată pe deplin, pentru că mai fac un mic aftershow, mai scriu despre ce mi-a trecut prin cap, pun postările pe care le-am amânat ca să fac promovare.
Deci câte ore apuci să dormi?
De vreun an, doi, de când am realizat că viaţa mea se îndreaptă, totuşi, spre final şi nu e cum credeam eu, veşnică, nu prea mai dorm, să ştii. Eu nu am confortul credinciosului de a mă gândi că urmează viaţa veşnică. Eu ştiu că e finalul. Nu am orgoliul să cred că merită salvat ceva din mine. Mi se pare că natura a făcut bine să ne reîmprospăteze omorând indivizii şi păstrând specia. Totuşi, pe mine, ca individ, mă deranjează un pic chestia asta, ştii. (râde)
Pentru unii, viaţa, atât cât durează, înseamnă momentele petrecute acasă cu familia. Pentru tine ce înseamnă?
Pentru mine viaţa adevărată înseamnă energie, care poate să fie şi acasă cu familia, deşi noi nu prea stăm pe acasă. De exemplu, abia anul ăsta, în septembrie, ne-am cumpărat televizor. Nu am mai avut televizor sau cablu de prin 2008.
Şi eu care era să zic „în sfârşit, un jurnalist cu televizor în casă .
L-am cumpărat pentru că am vrut să văd ce se mai întâmplă pe piaţă cu ocazia faptului că am pornit emisiunea asta. Am constatat că tot nu mă uit la televizor, am pierdut obişnuinţa asta, nu mă mai interesează. Ştiri oricum consum în fiecare zi de pe site-uri.
Am văzut că şi băieţii tăi se pricep la gadgeturi. I-ai antrenat de mici, nu?
Educaţie nu le-am dat, doar gadgeturi le-am dat. Nu am fost în stare decât să cumpăr nişte obiecte, în loc să le dau să citească. Asta e tot ce am putut să fac pentru ei şi îmi pare rău.
Pentru că nu ai avut timp?
Pur şi simplu s-au născut într-o altă epocă şi am învăţat să accept asta. Îmi pare rău că nu putem să discutăm despre Voltaire sau Mark Twain sau Jack London sau Ilf şi Petrov. Discutăm despre Top Gear, Seinfeld… O să mor ştiind lucruri pe care ei nu le ştiu. Întotdeauna m-am gândit că următoarea generaţie o să ştie mai multe. Ei, bine, nu e chiar aşa, dacă stau să mă gândesc la fel a fost şi cu mine. Eu am fost considerabil mai puţin citit decât bunicul meu, mentorul meu spiritual, care vor vorbea germană şi citea Kant.
OANA POPOIAG
Foto CATALIN OPRIŢESCU
Citeste continuarea interviului in numarul de noiembrie al VIVA!
Urmărește-ne pe 
