Insuportabila usuratate

 Revista VIVA
.

Da, stiu ca acesta este un titlu copiat, mai exact o jumatate din el, dupa volumul lui Milan Kundera. Dar nu mi s-a parut altul mai frumos si mai potrivit pentru ceea ce am sa va spun acum.

Cristina Stanciulescu
Cristina Stanciulescu – Redactor-sef VIVA!

De obicei, la sfarsit si inceput de an iti faci un bilant, te gandesti la ce a fost bun sau rau, la greselile pe care le-ai facut sau la gesturile marete pe care ai vrut (sau poate chiar ai reusit) sa le faci!

Te gandesti la tine, la cei dragi, la momentele de afectiune pe care le-ai daruit sau la cele pe care nu ai avut timp sa le imparti. Iti promiti sa fii mai buna, sa nu mai uiti de problemele si nevoile celorlalti, sa te tiide lista aceea cu prioritati pe care ai inceput s-o faci inca de anul trecut, sa traiesti dupa principii si legi corecte si curate care iti amintesc ca nu e bine sa minti sau sa-i judeci pe ceilalti altfel decat pe tine insati.

Iti juri ca-n anul ce vine vei fi mai atenta cu tine, ca nu vei mai sta la birou pana tarziu in noapte, ca vei merge la teatru sau la opera si ca nu vei mai citi numai in vacanta. Promisiunile sunt bune, intentiile la fel. Arunca deci, peste bord usuratatea care e atat de comoda si respecta-ti angajamentele fata de tine. Vei fi mai fericita, dar si mai apreciata de cei din jur.

Astfel viata ar putea deveni mai frumoasa, iar aceste vorbe nu vor mai risca sa ramana un simplu cliseu scris pe o felicitare…

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton