Imi plac exercitiile de admiratie. Le fac atunci cand subiectul admiratiei mele intruneste toate cunoscutele, dar si necunoscutele (a se intelege un pic de mister) dintr-o ecuatie inca nerezolvata a unei personalitati extraordinare intr-un anume sens. Desigur ca am avut si ratari masive in astfel de experiente…
| Cristina Stanciulescu Redactor-sef VIVA! |
Am admirat oameni care m-au dezamagit profund, am ignorat persoane care s-au dovedit a fi, de fapt, demne de apreciere. Obisnuiesc sa vorbesc mult despre cei pe care ii admir, ceea ce poate parea exagerat, dar mi se pare ca entuziasmul imi da viata.
Sunt vie cand iubesc sau admir, palpit cand constat ca fiinta din fata mea e dovada clara a unei performante remarcabile sau a unui succes meritat.
Nu am trait multe experiente de acest fel, dar cred, dupa ceva ani de munca la aceasta revista, ca romanilor nu le plac, de fapt, aceste exercitii.
Am constatat cum cei din jurul meu prefera sa fie cinici, mai degraba decat admirativi, susceptibili sau pur si simplu rezervati.
Si m-am intrebat: de unde aceasta retinere? Cine este naivul? Cel care admira sau cel care ridica spranceana? Cel care recunoaste ca altcineva are o valoare mai mare, intr-un anumit domeniu, sau cel care are atatea certitudini incat parerea lui nu poate fi influentata de nimeni si nimic? Intrebarea mea este simpla: voi pe cine admirati? Si cum definiti exercitiul de admiratie?