Dacă îți place sportul, vara aceasta ai toate motivele să te bucuri de competiții de top. Înainte de anunțarea oficială a lotului național de fotbal, VIVA! a realizat o selecție a celor mai interesanți fotbaliști care s-au remarcat atât în teren, cât și prin reușitele în plan personal.
Ciprian Tătăruşanu
La cei 1,98 m ai săi, a visat dintotdeauna să ajungă portar, iar acum este unul dintre cei mai buni din Seria A. După cinci ani și patru trofee în Ghencea, Tătărușanu (30) și-a luat „La revedere! de la colegii lui steliști, iar din 2014 este portarul clubului Fiorentina. Destul de rezervat în ceea ce privește viața personală, internaționalul român se poate lăuda cu o familie superbă.
Considerat a fi unul dintre cei mai sexy fotbaliști români, Ciprian are ochi pentru o singură femeie, Antoaneta Năstase, cu care are o relație de mai mulți ani. Deși nu au ajuns încă la altar, cei doi locuiesc în Italia și au împreună doi băieți.
Ovidiu Hoban
Se poate considera un fotbalist realizat, fiind omul de bază al echipei israeliene Hapoel Beer Sheva, însă viața nu a fost mereu simplă pentru Ovidiu Hoban (33). Mijlocașul Naționalei a trăit în condiții dificile pe vremea în care era junior. Înainte să-și înceapă adevărata carieră de profesionist a trebuit să stea doi ani pe bară din cauza unei infecții serioase dobândite pe vremea când locuia încă în Oradea. Transferul în liga a 5-a din Germania i-a salvat cariera.
A muncit din greu ca să ajungă unde se află astăzi, iar cei care i-au dat putere au fost soția sa, Alina, și cei doi copii ai lor, Bogdan și Anisa, care urmăresc fiecare partidă a tatălui lor.
Continuarea în numărul de IUNIE al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 IUNIE.