Editorialul lunii noiembrie - Ajută copiii!

.

Pentru al treilea an consecutiv, suntem fericiți să ne implicăm activ în programul Ajută copiii!, dezvoltat de Fundația Ringier din anul 2012.

 


 

Astfel, luna noiembrie este sinonimă pentru noi cu VIVA! Charity Gala, un eveniment caritabil de înaltă ținută care reunește personalități din toate domeniile, animate de un singur gând: acela de a ajuta copiii grav bolnavi și de a le da speranța că își pot continua drumul în viață. Rezultatele obținute până acum ne îndeamnă să mergem mai departe pe drumul generozității, sprijinind familiile care ne cer suportul.

Câteodată, avem sentimentul că nu facem destul și tindem să ne descurajăm în misiunea noastră care implică nu de puține ori hățișuri birocratice greu de dezlegat. Însă bucuria care se poate citi în ochii unui părinte care își ia copilul acasă complet vindecat de o boală nemiloasă nu se compară cu nimic și nu ne permite să renunțăm la demersul nostru. Și în acest an, alături de noi vor fi numeroase vedete care ne vor ajuta să strângem fondurile destinate acestui program printr-o licitație caritabilă.


 

Dacă faceți parte dintre cei cărora le pasă, puteți accesa site-ul vivacharitygala.ro și vă puteți exprima dorința de a ajuta printr-un simplu click pe „vreau să ajut. Prin sms la 8828, puteți dona 2 euro, iar pentru sume mai mari, puteți dona în următoarele conturi bancare, prezente și pe site-ul galei:

 

RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176 – RON

RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR.

 

Și ajutorul tău devine speranță.

Luana Dăneţ, Redactor-şef VIVA!