Editorialul lunii - Aprilie complicat

 Florentina Liutic
.

Am râs la începutul anului când o colegă care crede foarte mult în stele mi-a zis că 2016 e Anul Maimuței de Foc, adică o perioadă agitată, plină de transformări și surprize.

 

editorial

 

Acum râd nervos. Nu pot să nu remarc că singura constantă în viața mea pare să fie schimbarea, iar situațiile altădată puțin probabile sunt la ordi-nea zilei. În același timp observ că nu doar eu „mă transform.

 

De la colegele de redacție (Luana, redactorul-șef, tocmai a devenit mama unei fetițe), până la vedetele despre care scriem, toată lumea pare să treacă printr-o schimbare majoră. Putem începe cu faptul că Leonardo DiCaprio, care ne tot avertizează de schimbarea climei, a luat Oscarul. Obama a ajuns în Cuba, lucru pe care niciun preșe-dinte american nu l-a mai făcut de vreo 88 de ani, Lady Gaga a renunțat la costumele de circ, România a interzis fumatul în baruri.

oana

Cred că numele pe care Delia l-a dat concertului ei de la Sala Palatului, „Welcome to Deliria se potrivește foarte bine în context. Delia știe jocul, este o divă a transformărilor de atâția ani, „un delir de la început până la final, așa cum și-a descris în interviu spectacolul și stilul personal. Mihai Bendeac a avut și el parte de numeroase metamorfoze, nu doar ca actor dedicat personajelor sale, ci și ca om supus greșelii, depresiei, regretelor.

 

Cu toții avem nevoie de o injecție cu adrenalină, uneori, e adevărat, dar brusc mi s-a făcut dor de puțină rutină.

 

Ceea ce nu le doresc neapărat și vedetelor noastre, altfel nu am mai avea despre ce scrie.:))

 

 

 

 

 

 

Oana Popoiag, Redactor-sef adjunct Viva!

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton