Ei bine, da, au trecut 15 ani! Şi pentru a sărbători, am invitat alături de noi 15 vedete. După îndelungi dezbateri în redacţie, a rezultatlista „condamnaţilor la celebritate', pe care i-am invitat la o şedinţă foto.
A fost imposibil să-i reunim pe toţi în aceeaşi zi în studioul fotografului Vali Bărbulescu, astfel încât la final am avut 4 zile de shooting, în urma cărora a rezultat un super album foto! La fiecare cadru, absolut toţi – cântăreţi, actori, oameni de televiziune sau sportivi – ne-au spus ce înseamnă pentru ei celebritatea şi de ce iubesc revista VIVA!
Apoi a fost dificil să alegem ordinea în care să-i prezentăm. Mai ales că toţi au făcut mari sacrificii să răspundă invitaţiei noastre. Smiley şi Pavel Bartoş aveau o săptămână grea, la Românii au talent se pregăteau de finală, Horia Brenciu era plecat din ţară, Andreea Marin se afla în Caravana „Preţuieşte viaţa', iar Andreea Raicu era în vacanţă, fără semnal la telefon. Însă nimeni nu a lipsit în ziua programată sub nici un pretext!
Apreciem, de asemenea, efortul celor patru proaspete mămici – Anca Serea, Alina Sorescu, Dana Rogoz şi Cristina Rus – care au reuşit performanţa de a poza pentru coperta acestei ediţii speciale însoţite de bebeluşii lor.
Le mulţumim tuturor şi vă mulţumim şi vouă, cititorilor noştri,
care ne sunteţi alături de 15 ani!
Luana Dăneţ – Redactor-şef