CARMEN BRUMĂ despre Mircea, căsătorie şi copii

.

Ce se ştie despre Carmen Brumă: este iubita lui Mircea Badea, are cel mai fotografiat abdomen din showbiz-ul românesc şi urăşte ideea de căsătorie. Ce nu se ştie despre ea, vei afla din interviul ce urmează. Întâlnirea cu Carmen a avut loc imediat după Crosul VIVA!, unde vedeta a reuşit un neaşteptat „personal best.


Din Parcul Tineretului, am plecat împreună cu Car­men la şedinţa foto. Apoi am luat masa împreună şi am stat de vorbă mai bine de o oră. Şi ce alte subiecte sunt mai po­trivite la masă decât cura de slăbire şi exerciţiile pentru un corp perfect?

 

Azi ai avut o mare realizare: la Cro­sul VIVA! ţi-ai doborât propriul re­cord la alergare. Cum te-ai pregătit pentru o astfel de performanţă?

În primul rând, trebuie să spun că nici nu mă aşteptam să fie azi ziua mea de „personal best’, mai ales în contextul în care am alergat cu atât de multă lume. Dar pentru acest eve­niment m-am pregătit atât psihic şi emoţional, cât şi fizic încă de acum câteva luni. Am început antrenamentele mai serioase acum 1 lună în Parcul Tineretului, unde alergam două ture de lac împreună cu Mir­cea. Am inspectat traseul şi am făcut planul pentru desfăşurarea crosului.


 

Care dintre voi e mai obsedat de sport?

Cred că eu, dar Mircea vine tare din urmă. (râde)

 

Vă antrenaţi împreună?

Doar dacă se nimereşte, nu facem eforturi pentru asta. Fiecare se antre­nează separat, dar de obicei mergem la alergare.

 

Ştiu că faci doar 15 minute de sport pe zi. Nu-mi vine să cred!

Nici mie, şi dacă nu-l descopeream pe profesorul Tabata şi acum aler­gam pe bandă! Din fericire, am des­coperit acum 2-3 ani că metoda de antrenament de lungă durată nu e cea mai potrivită pentru organismul nostru. Atunci am început să testez aceste antrenamente de tip HIIT (high intensity interval training) şi am remarcat o îmbunătăţire a perfor­manţelor mele sportive, a felului în care arăt şi a structurii musculaturii. Plus că am mult mai mult timp la dispoziţie! E o metodă genială pen­tru omul modern.

Citeşte interviul cu Carmen Brumă integral în numărul de iulie al revistei VIVA!