Nu a fost usor s-o convingem pe Amalia sa ne ofere un interviu. Ar fi insemnat pentru ea incalcarea unei intelegeri cu Ilie legata de faptul ca nu vor vorbi public despre motivele despartirii lor. Dar noi i-am promis ca nu vom intra cu bocancii in casa ei. Si ea, si noi ne-am tinut de cuvant.
Am invidiat-o, dar nu pentru averea pe care o avea si pe care n-a avut-o de la inceput – asa cum ea insasi a spus in nenumarate interviuri sau asa cum se stia pur si simplu, nefiind un secret niciodata – ci pentru un soi de relaxare pe care o afisa, de parca, daca maine ar fi fost sfarsitul lumii, ei bine, Amalia ar fi gasit imediat o modalitate sa-l promoveze cat mai bine. Iti marturisesc insa, ca pentru acest numar mi-a fost foarte greu s-o conving sa fie coperta. Foarte greu! Nu m-am asteptat sa fie atat de dificil. Nu m-am gandit ca femeia ar putea avea vreo obiectie, ca ar putea avea vreun argument in numele caruia sa ne refuze.
Si, totusi, a facut-o pana in ultima zi, spunandu-mi raspicat ca nu va vorbi despre divort sau despre Ilie. Pentru ca si-au promis unul altuia ca nu se vor comenta prin presa, pentru ca a declarat inca de la inceput ca nu va face din divort vreun subiect de discutie si pentru ca una e familia, alta este presa, desi nu intotdeauna socoteala asta i-a iesit. Presa i-a batut la usa, i-a intrat pe geam, i-a dat telefoane, s-a tinut dupa ea, hartuind-o. Deh, cu asta se ocupa presa. Nu e bine sau rau, asa stau lucrurile pur si simplu, spre fericirea cititorilor…
Dar am convins-o, totusi, cu un ultim argument scos din sacul persuasiunii: „daca nu apari nu e bine, daca apari nu e bine. Atunci apari! Macar cititorii te vor vedea asa cum esti de-adevaratelea. S-a gandit si un usor zambet de invingatoare a aparut pe buzele ei. Dar mi-a repetat: „nu vorbesc despre divort. „Bine, am acceptat eu, nu facem asta.
Citeste continuarea articolului in numarul de aprilie al revistei VIVA!