Trei aperitive ideale pentru masa de Paște

.

Pentru că se apropie Paștele, îți propunem idei pentru câteva aperitive ideale. Chiar dacă unii dintre noi nu putem sărbători așa cum se vine, alături de toată familia, merită să simțim aceste sărbători din plin. Așa că pregătește o masă specială și păstrează-ți optimismul.

Ouă umplute cu cremă de brânză

Ingrediente


  • 10 ouă fierte tari
  • 400 g cremă de brânză
  • 4 linguri maioneză
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Ouăle fierte le tăiem în două şi scoatem albuşurile.Gălbenuşurile le zdrobim bine şi le amestecăm cu cremele de brânză şi maioneză.Condimentăm după gust cu sare şi piper. Umplem ouăle cu compoziţia obţinută.

Se pot decora cu verdeaţa proaspătă. 

Rulouri de şuncă

Ingrediente

  • muşchi file
  • şuncă presată
  • cremă de brânză de vaci
  • mărar verde
  • unt, muştar
  • sare, piper alb după gust
     

Mod de preparare


La circa 300 g brânză punem 2 linguriţe unt, 1 linguriţă muştar, 1 lingură mărar verde sau uscat, sare, piper alb măcinat după gust şi amestecăm până se omogenizează. Pe fiecare felie de şuncă şi muschi punem din compoziţia de cremă de brânză.

Pe latura mică a fiecărei felii unsă cu crema de brânză aşezăm câte o fâşie de castravete, tăind capetele acestuia dacă este mai lungă. Rulăm feliile de şuncă astfel umplute şi le dăm la rece pentru circa 20-30 minute. Rulourile de şuncă se taie în 4-5 bucăţi cu un cuţit bine ascuţit, se aşează pe un platou şi se servesc, scrie bucatareselevesele.ro.

Rulada de caşcaval cu măsline

Ingrediente

  • 150 gr caşcaval,
  • 15 măsline negre fără sâmburi

Mod de preparare

Caşcavalul tăiat felii se pune într-un vas pe bain-marie şi se amestecă până se topeşte complet.Se întinde 1 folie de aluminiu şi 2 bucăţi de folie alimentară, suprapuse una peste alta. Aşezăm caşcavalul pe folia alimentară şi cu ajutorul unei linguri întindem în formă dreptunghiulară, cca 5 mm grosime. Adăugăm măslinele mărunţite pe toată suprafaţă şi rulăm strâns. Învelim ruladă în folie alimentară , folia de aluminiu şi o strângem bine la capete, potrivit bucataria-romaneasca.ro.


Punem ruladă pe o tavă şi introducem la rece pentru minim 3 ore.Se porţionează în felii potrivite şi se serveşte că aperitiv.

Vezi şi aperitive rapide fără foc!