Rețetă ușoară pentru prăjitură pufoasă, cu căpșuni

.

Pandișpanul cu fructe, în cazul nostru cu căpșuni, este una dintre cele mai delicioase prăjituri și extrem de ușor de pregătit. Nu-ți trebuie dibăcie în bucătărie, ci să urmezi rețeta și rezultatul va fi o prăjitură pufoasă, bogată în fructe, devorată garantat de toată familia.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Ingredientele pentru prăjitura pufoasă (pandișpan) cu căpșuni


4 ouă mari

8 linguri de zahăr

60 ml ulei

120 ml lapte

11 linguri faină

1 linguriță cu vârf praf de copt

2 lingurițe esență de vanilie

un praf de sare

200-250 gr căpșuni


Cum se prepară prăjitura pufoasă (pandișpan) cu căpșuni

Gălbenușurile se mixează spumă cu zahărul, iar treptat încorporăm uleiul și apoi laptele.

Se adaugă treptat făina în care am adăugat înainte praful de copt și esența de vanilie.

Separat, albușurile se bat spumă cu sarea. Când sunt gatam le încorporăm cu o paleta în amestecul de gălbenușuri.

Tapetăm cu hârtie de copt o tavă, turnam compoziția de aluat. O nivelam, punem bucățile de căpșuni răsfirate. Băgăm prăjitură în cuptorul încins, la o temperatura potrivită, pentru 30-35 de minute, până se rumenește frumos deasupra, dar totodată să fie coaptă. Facem testul cu scobitoarea.


O puteți servi cu înghețată alături!

Foto: Bucataras TV


Dacă adori deserturile, poti incerca si delicioasa crema de zahar ars