Rețetă prăjitură cu căpșuni. E gata în doar oră

.

Această rețetă de prăjitură cu căpșuni este foarte rapidă și ușor de preparat. Gata în doar o oră, poate fi preparată și cu alte fructe sau folosită chiar ca blat pentru tort.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

Gospodinele știu clar că această rețetă de prăjitură de căpșuni este ideală pentru momentele în care vrei ceva dulce, dar nu ai mult timp la dispoziție. Ingredientele se regăsesc în orice cămară și în cazul în care ai robot de bucătărie, le adaugi în bol și se face singură.


Secretul acestei prăjituri cu căpșuni este să nu deschizi cuptorul în primele 15-20 de minute, pentru că se lasă. Dacă o lași la copt liniștită, va ieși pufoasă și gustoasă. Dacă totuși nu ai căpșuni la îndemână, poți să o faci și cu cireșe, vișine, caise, piersici sau orice alt fruct.

Citește și: Rețetă de creme brulee. Cel mai fin desert franțuzesc

Citește și: Rețetă papanași cu brânză de vaci și griș. Pufoși și savuroși

Citește și: Rețetă de frigănele sau pâine prăjită cu ou

Citește și: Rețetă de brioșe cu fructe. Desert gustos și ușor de preparat


Ingrediente prăjitură cu căpșuni

  • 6 ouă mari;
  • 250 gr. de făină;
  • 200 gr. zahăr tos fin;
  • 5 linguri de apă clocotită;
  • un pliculeț de zahăr vanilat;
  • un vârf de cuțit de sare;
  • un vârf de cuțit de praf de copt;
  • 300 gr. căpșuni;
  • 2 linguri de zahăr pudră pentru preparat;
  • 2 linguri de zahăr pudră pentru ornat.

Mod de preparare rețetă prăjitură cu căpșuni

  • Separăm albușurile de gălbenușuri și după ce amestecăm gălbenușurile adăugăm treptat zahărul tos, amestecând în continuare cu mixerul;
  • Batem crema obținută din gălbenușuri cu zahărul și un vârf de cuțit de zare până ce își va tripla volumul, se va deschide la culoare și va căpăta o consistență densă și lucioasă;
  • Adăugăm treptat 5 linguri de apă clocotită (se recomandă să fie fiartă în prealabil și nu folosită direct de la robinet, pentru a-și pierde impuritățile) și amestecăm cu mixerul 1-2 minute, după fiecare lingură de apă pe care am adăugat-o;
  • Adăugăm făina cernută și mixăm până ce se omogenizează și observăm că nu mai are cocoloașe.

Care este secretul prăjiturii cu căpșuni

  • Apoi, punem albușurile într-un vas, amestecăm cu mixerul până începe să se formeze spuma și adăugăm două linguri de zahăr pudră și pliculețul de zahăr vanilat;
  • Mixăm până obținem o consistență fermă, ca de bezea;
  • Adăugăm în mai multe tranșe câte puțină bezea peste „crema’ de gălbenușuri și amestecăm cu o spatulă, cu mișcări de jos în sus;
  • Tapetăm tava cu unt și făină (putem folosi și foaie de copt, dar trebuie să acopere și marginile), punem aluatul și adăugăm căpșunile tăiate feliuțe;
  • Preîncălzim cuptorul la 180°C și punem prăjitura la copt;
  • În primele 20 de minute nu deschidem cuptorul, pentru că se poate lăsa prăjitura;
  • La final, scoatem prăjitura cu căpșuni din cuptor, o lăsăm la răcit în tavă și când o scoatem pudrăm cu zahăr pudră și o tăiem cuburi sau felii.

Sursa FOTO: recipes.lidl-ni.co.uk.